Toate statele democratice se mandresc cu faptul ca dreptul la vot este garantat tuturor cetatenilor. Democratia este nedespartita de alegerile libere. Dar reprezinta democratia + votul universal o solutie infailibila pentru a lua deciziile optime pentru viitorul unei tari?
Democratia s-a nascut in Atena, unde cetatenii orasului se adunau in agora, discutau problemele cetatii si apoi dezbateau pana ajungeau la o hotarare. Dar de votat, vota toata lumea? Cred ca nu; votau numai barbatii bogati sau intelepti. Femeile, tinerii, sclavii, sarantocii nu aveau un cuvant important de zis in viata cetatii.
Revenind la perioada contemporana, hai sa aruncam asupra procesului electoral. Dupa ce sunt alese, parlamentul si guvernul lucreaza o perioada, apoi incep sa isi faca griji pentru urmatoarele alegeri. Cu gandul la alegeri, incep sa se gandeasca de doua ori inainte de a lua masuri necesare si nepopulare. Adica, in loc sa ia cea mai eficienta decizie, iau decizii care sa le asigure realegerea.
In ultimele luni inainte de alegeri se desfasoara campania electorala. Toate organizatiile care doresc sa conduca tara incep sa bombardeze alegatorii cu promisiuni, proiecte si platforme. Pe scurt, candidatii povestesc alegatorilor ce vor ei sa faca dupa ce vor fi alesi. Si aici apare problema: cine intelege ce propun candidatii? Am auzi politicieni expunand viitoare politici economice, monetare, directii de politica externa, politici sociale etc. Eu recunosc: nu am inteles aproape nimic. Nefiind economist, nu prea stiu ce efect are cresterea ratei dobanzilor asupra economiei sau a somajului. Nici daca investitiile straine sunt mai bune decat cele autohtone. Nici despre sociologie nu stiu multe, nici despre politica, asa ca nu stiu nici daca propunerile de modificare a constitutiei vor avea un efect pozitiv. Ati inteles, desigur, ca nu am inteles mesajele politicienilor. Si atunci se naste intrebarea: daca nu am inteles optiunile care mi se ofera, cum pot sa aleg optiunea cea mai buna? NU POT!
Si daca eu nu pot, desi am trecut prin liceu si facultate, ce zicem de oamenii mai simpli? Cei care au facut scoala generala si o profesionala, au muncit zi lumina in fabrica sau pe camp, iar seara beau cateva beri si se uita la fotbal, la stirile ProTV sau la filme de actiune de categoria a treia?
Din ce am observat, alegatorii care nu inteleg mesajul candidatilor se impart in doua mari categorii: cei care au o situatie materiala mai buna decat media si cei saraci. Cei care nu sunt saraci, vor vota cu candidatii care – in perceptia lor – le vor lua mai putini bani (sau ii vor lasa sa castige mai mult). Ceilalti, care nu au nimic si nici nu inteleg optiunile care li se ofera, voteaza dupa alte criterii.
Care sunt aceste criterii? Pai sa ii privim pe ei si vom intelege criteriile: sunt oameni cu educatie medie, care muncesc intr-un mediu mai aspru, glumesc mai grosolan, mai mult cu mana si mai putin cu vorba, nu ezita sa-si “altoiasca” odraslele si contactul fizic este ceva obisnuit (adica se imping, isi dau un branci in joaca etc). Acesti oameni vor vota cu cel mai agresiv candidat, sau cu cel care emana senzatia de putere. Neintelegand cuvintele, ei se uita la atitudinea corpului, postura, gesturi, limbaj corporal, agresivitatea fata de ceilalti candidati, promptitudinea cu care raspund la agresiune. Si explicatia e simpla: din zorii evolutiei, mamiferele s-au grupat in grupuri conduse de cel mai puternic animal. Fiind cel mai puternic, el lua deciziile si el proteja grupul. Un lider slab insemna un grup pe cale de disparitie. Acest obicei s-a pastrat pana foarte recent in istoria omenirii – stim destule povesti si legende in care regele era cel mai puternic barbat, regele se alegea in urma unei serii de lupte in care se infruntau cei mai puternici barbati din grup (trib, regat).
Acest lucru nu mai este valabil astazi, deoarece personajele agresive din viata politica romaneasca – fie ei inculti si needucati, ca Becali sau foarte culti si educati, ca Vadim – nu detin solutii pentru viitorul tarii, ci sunt capabili numai de a domina si intimida pe ceilalti. Sa ne amintim de alegerile prezidentiale din 1990. In loc sa aleaga un om educat, bogat, cu multe conexiuni in lumea afacerilor si in lumea politica europeana, care ar fi avut capacitatea sa ridice Romania din dezastrul in care o adusese Ceausescu (adica dl. Ion Ratiu), poporul roman l-a ales pe dl. Iliescu. Motivul? Nu a plecat sa traiasca bine in Anglia, ci a mancat salam cu soia cu noi. De parca un prim-secretat (echivalent cu un prefect, pentru cine nu a trait acele timpuri) si membru al CC (al PCR sau al UTC, nu mai sunt sigur) ar fi mancat vreodata salam cu soia. Vorba cuiva, “multi, da’ prosti”. Iliescu a stat cu noi, a dat cu biciul in noi (a citit cineva articolele dumnealui din Scanteia, in care ii infiera si ii demasca pe studentii care mergeau la biserica?), dar lumea l-a preferat unui gentleman autentic, care avea bun simt si educatie si tot ce nu aveau comunistii care ne-au condus.
Nu cred in dreptul de vot universal ca solutie pentru a alege conducerea unei tari, politica de urmat, raspunsul la anumite intrebari sau orice alta problema. Mai mult, consider ca, pentru a avea drept de vot, cetatenii ar trebui sa treaca o serie complexa de examene despre economie, politica, sociologie, istorie (da, istoria se repeta si trecutul ne arata viitorul) si… lista ramane deschisa.
