Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici. Continuam povestea fascinanta a acesti carti examinand putin posibilele legaturi ale acestei carti cu mitologia nordica. In timp ce m-am documentat pentru aceasta serie de articole, am aflat si eu mult mai multe lucruri noi si interesante despre diverse interpretari oculte ale Necronomiconului si ma bucur foarte mult ca am ales sa dezvolt acest subiect. Desi povestile legate de aceasta carte sunt FOARTE complicate, sper ca ceea ce scriu eu aici este cat de cat pe intelesul vostru si ca nu va pierd pe undeva pe la mijlocul propozitiei. Din pacate, daca intr-adevar vreti sa STITI, in adevaratul sens al cuvantului, despre Necronomicon si toate personajele implicate in istoria sa, atunci trebuie sa cititi mai mult decat linkurile la Wikipedia pe care le pun eu ocazional. Esenta este insa sa retineti ca exista si asa ceva…Poate veti avea vreodata nevoie de aceste cunostinte. 
Necronomicon si mitologia norvegiana
Natura apocaliptica a miturilor nordice si comparatiile detaliate intre Ragnarok si evenimente profetite de Alhazred au facut un numar de comentatori sa speculeze pe marginea existentei unei legaturi, oricat de ciudata ar parea la prima vedere. Cercetari recente au aratat o legatura bizara si neasteptata.
In miturile nordice zeii pamantului si ai omenirii, Aesir si Vanas, exista impotriva unui grup de puteri mai vechi, ostile, reprezentata de uriasii de gheata si de foc care traiau in nordul si sudul Marelui Abis Ginnunga-gap si de Loki – focul – si copiii sai monstruosi. La Ragnarok, crepusculul zeilor, aceste vechi puteri se reintorc si incep lupta pe viata si pe moarte. Cei mai amenintatori dintre acesti adversari sunt Surtur si gigantii de foc din Muspelheim, care intregesc distrugerea lumii.
Aceasta este in esenta profetia lui Alhazred despre intoarcerea “Celor vechi”. Aceasta este profetia lui Crowley despre Aeon-ul lui Horus, zeul focului care se raspandeste. Gigantii de foc din Muspelheim nu sunt altii decat Djinii, si este chiar plauzibil sa presupunem ca Surtur este de fapt Surturiel. Uriel, ingerul care trebuie sa ii pazeasca pe Nephilim, este numit dupa cuvantul ebraic pentru foc. Ca si Surtur, el are o sabie din care ies flacari.
Uriel apare de multe ori cand se discuta despre Necronomicon. Desi este evident unul dintre marii arhangheli ai lui Dumnezeu, partea sa ascunsa in umbra este sugerata cateodata si multi se intreaba daca el ii pazeste pe Nephilim sau ii comanda. Aceasta ar putea avea ca si consecinta si sentimentele noastre ambivalente catre foc, dar se poate si ca ingerii si “Cei vechi” sa fie fete ale acelei monede.
Aceste legaturi intre Necronomiconul lui Alhazred si mitul lui Ragnarok, desi par extrem de fragile, nu mai sunt considerate a fi doar o coincidenta si povestea sosirii Necronomiconului in tara ghetii este remarcabila. Povestea incepe in orasul Harran din nordul Mesopotamiei.
Orasul Harran era remarcabil pentru ca, in timp ce restul regiunii fusese cucerita de arabi in 633-643 d.Hr. si fusese convertita la Islam, cei din Harran nu s-au lasat. Ei au continuat sa practice paganismul si sa venereze luna si cele sapte planete. Notabil este faptul ca aveau in posesie un mare numar de documente ermetice si neoplatonice si ca atunci cand au fost in final presati – in 830 d.Hr. – sa numeasca un profet “aprobat” de Coran, ei i-au ales pe Hermes Trimegistus si pe profesoul sau, Agathos Daemon. Multi harranieni s-au mutat in Bagdad unde au format o comunitate distincta si erau cunoscuti ca Sabi’un. Familiaritatea lor cu greaca le-a dat acces la o arie larga de literatura si multi au devenit faimosi in filozofie, logica, astronomie, matematica si medicina. Alhazred vorbeste de Sabi’un si ii descrie ca fiind “faimosi pentru intelepciunea si cunostintele lor despre lucruri demult disparute”. Este foarte probabil ca el sa fi studiat alaturi de ei. Era o comunitate invatata care a reusit sa mentina legaturi directe cu paganismul, filozofia si traditiile secrete ale lumilor araba si greaca mult dupa ce fusesera interzise oriunde altundeva.
Sabi’un au supravetuit ca o comunitate distincta pana in secolul al XI-lea, dar forta ortodoxiei islamice a crescut intr-atat incat nu s-a mai auzit nimic despre ei dupa 1050. Tot cam atunci (surse norvegiene sugereaza data de 1041 sau 1042) un mare numar de documente a ajuns in Bizant in mainile lui Michael Psellus, faimosul istoric, neoplatonist si demonologist. Marea parte a documentelor a format ceea ce este cunoscut acum sub numele de Corpus Hermeticum, dar erau si alte documente, incluzand o copie syriaca a Al Azif, pe care Psellus a tradus-o imediat in greaca. Sunt putine indoieli privind faptul ca un Sabi’un s-a mutat de la Bagdad la Bizant in cautarea unei societati mai tolerante. Nu se stie daca a si gasit-o.
Secolul al XI-lea a fost ceea ce chinezii au numit “timpuri interesante”. Ducele William al Normandiei a invadat Anglia si l-a omorat oe regele Harold Godwinson. Fiica regelui Harold Godwinson s-a casatorit cu printul Vladimir Monomakh al Kievului – a carui mama era fiica lui Constantin al IX-lea Monomachus al Bizantului. Rusii, ajutati de numere mari de scandinavi, au invadat Bizantul in 1043, un eveniment la care a fost martor si Michael Psellus care era alaturi de imparat. Harald Hadrada – “Neinduratorul” -, care mai tarziu a devenit rege al Norvegiei, s-a alaturat armatei bizantine cu un numar mare de oameni nordici – Varanger -, si a scos ochii – la propriu – imparatului bizantin Michael Caliphates in 1042. Regele Harald Hadrada al Norvegiei a invadat Anglia in 1066 si a fost omorat de regele Harold Godwinson care a fost omorat apoi de ducele William in batalia de la Hastings. Si astfel s-a incheiat Evul Mediu Timpuriu – cunoscut si ca Evul Mediu Intunecat sau “Dark Ages”.
Imaginea populara a vikingilor cu hainele de blana si coifurile cu coarne nu este chiar adevarata. Erau printre cei mai bine echipati si cei mai experimentati din infanteria grea la acea vreme. Rutele lor de comert se intindeau pe mii de kilometri, din America de Nord pana in Groenlanda, Anglia si Irlanda, intreaga coasta atlantica a Europei si, prin Rusia, pana la Bizant. Erau angajati in mari numere ca bodyguarzi – Varanger – ai imparatilor bizantini. Majoritatea Varangerilor vorbeau greceste fluent. Anul exact in care Harald s-a dus in Bizant nu este cunoscut din cauza unei nepotriviri intre sursele norvegiene si cele bizantine, dar povestirea din Heimskringla sustine ca el a servit-o pe imparateaza Zoe cea Mare in jurul 1030-1040.
Era obiceiul in acele zile ca atunci cand imparatul murea, Varangerii puteau sa jefuiasca palatul si sa ia orice doreau. Acestea erau timpuri violente si nelinististite – mai ales ca imparateasa Zoe isi strangula sotii in baie – si Harald a luat parte la trei astfel de jafuri. Conform cronicilor, el a adunat o avere foarte mare.
Harald avea doi camarazi apropiati, Halldor Snorrason si Ulf Ospaksson. Halldor era morocanos, imperturbabil si taios pana la punctul impolititei, fiul lui Snorri Preotul, un conducator islandez. Ulf era foarte politicos si elegant si in final a devenit Maresal al Norvegiei, luand-o pe cumnata lui Harald de sotie. Era un planuitor incorigibil, un poet inspirat, fluent in greaca si ii placea sa isi petreaca timpul cu Psellus, pentru a discuta poezie greaca, dar in principal pentru a putea influenta politicile bizantine de la palat. L-a urmarit pe Psellus taducand Al Azif, i-a discutat continutul si in confuzia unui furt de la palat a aranjat ca si un numar de manuscrise ale lui Psellus sa fie “furate”. Din fericire Psellus inca mai avea versiunea originala syriaca, altfel Necronomicon ar fi fost pierdut pentru totdeauna.
Nu se stie cum a obtinut Halldor Al Azif. Se stie ca Ulf si Halldor s-au intors in Norvegia cu Harald si ca Halldor s-a intors mai tarziu in Islanda, luand cu el povestea lui Harald si multe altele in plus. Stim aceasta pentru ca urmasul lui Halldor a fost Snorri Sturluson (1179-1241), un foarte faimos personaj in literatura islandeza si autor nu numai al Heimskringla si a altor opere extrem de importante, dar si autor al Prose Edda si sursa majoritatii miturilor norvegiene care au reusit sa supravietuiasca. Se mai stie si ca Sturluson avea o cantitate imensa de material disponibil pentru cercetarile sale istorice si putem fi destul de siguri in presupunerea ca elemente din Necronomicon au fost amestecate cu mituri nordice traditionale in descrierea lui Sturluson a Ragnarokului.
Va urma pe acelasi subiect.
httpv://www.youtube.com/watch?v=XHuY2wXTd0o
(
