Pauza de Cafea Blog

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici.

Astazi continuam sa discutam despre mastile folosite in teatrul Noh, dar si despre cele din Kyogen. Insist atat de mult pe acest aspect pentru ca mastile sunt cel mai important element al acestor forme de arta.

-> Masti de femei

sunt: Ko-omote, Magojiro, Zo-onna, Waka-onna, Omi-onna, Fukai, Shakumi, Uba, Ro-jo, etc.

Numarul mastilor feminine este de asemenea foarte mare pentru ca sunt folosite pentru orice fel de personaj feminin, incluzand femeile batrane, si sunt impartite in functie de caracter si varsta. Comparandu-le cu mastile de barbati, mastile feminine nu sunt atat de diversificate, nu au o individualitate aparte si nu exista masti speciale pentru anumite roluri. Femeile tinere poarte de obicei Ko-omote, Magojiro, Waka-onna sau Zo-onna; femeile de varsta mijlocie poarta Fukai sau Shakumi, iar femeile in varsta poarta Uba sau Ro-jo. Modalitatea in care suvitele de par sunt desenate este caracteristica pentru fiecare tip de masca. Masca Ko-omote este cea mai frumoasa si exprima o inocenta naiva. Cu fruntea sa lata, sprancenele inalte si ochii lungi si ingusti – avand mici gauri patrate in locul pupilelor, gura care exprima o usoara incruntare sau un zambet si obraji plini, intruchipeaza esenta unei femei tinere. Masca Fukai este folosita pentru mama disperata din piesa “Raul Sumida” care vine din Kyoto la Tokio in cautarea fiului sau, care fusese furat de negustorii de sclavi, si se remarca prin “ridurile” sale. Masca Uba este foarte rafinata si exprima o demnitate tacuta, fiind deci folosita pentru femeia mai in varsta din prima parte a “Pinilor gemeni”, precum si pentru bunica imbatranita din “Femeia batrana abandonata pe dealuri”.

Ko-omote, Fukai si Uba in ordinea mentionata:

(Image credit 1, 2 & 3)

-> Masti ale spiritelor razbunatoare

sunt: Yase-otoko, Kaeru, Yase-onna, Reijo, Kanawa-onna, Deigan, Hashi-hime, Namanari, Hannya, Ja, etc.

Mastile spiritelor razboinice sunt folosite pentru a infatisa spirite suparate, vii sau moarte, ale caror frustrari trebuie exprimate. Masca foarte faimoasa Hannya, o masca Noh reprezentativa, exprima furia, dar si durerea unei femei geloase; caracterizata de cele doua coarne, gura deschisa si ochii furiosi, este in special folosita pentru femeile tranformate in demoni, ca in “Doamna Aoi” si “Demonul din Dojoji”. Masca Deigan este folosita pentru femeia care si-a potolit gelozia, dar care incepe sa se tranforme intr-o creatura diabolica, ca in prima jumatate a piesei “Doamna Aoi”. Numele sau vine de la pigmentul auriu – kindei – cu care albul ochilor – gan - este pictat. Masca Yase-otoko este folosita pentru fantome ale mortilor care sunt in iad, ca in “Pasari ale durerii”, unde pe aceasta masca a fost aplicat metal auriu in ochi, pentru a semnifica lipsa vitalitatii. O caracteristica a mastilor din aceasta categorie este faptul ca au parul desenat ca fiind valvoi, neingrijit.

Hannya, Deigan si Yase-otoko in ordinea precizata:

(Image credit 1, 2 & 3)

Mastile Kyogen

sunt: Ebisu, Daikoku, Bishamon, Fuku no Kami, Nobori-hige, Oji, Hana-biki, Buaku, Oto, Ama, Kentoku, Usofuki, Kitsune, Saru, Tanuki, Hakuzosu, etc.

Kyogen are mai mult personaje fara nume in situatii obisnuite. Fundamental artei este faptul ca si chiar acei actori care joaca roluri feminine isi exprima emotiile folosindu-si propriile fete. Din acest motiv, mastile nu sunt atat de variate ca in Noh. Kyogen are cam 20 de tipuri de masti, de la oameni batrani si femei urate pana la entitati non-umane incluzand zeitati, demoni, fantome si spirite ale oamenilor si animalelor. Toate – chiar daca rad sau au expresii exagerate – au fost create pentru a face audienta sa rada.

Masca Nobori-hige este purtata de Ai-kyogen in drama Noh in care joaca rolul zeitatii unui templu mic. Expresia zambitoare a gurii sale deschise, fara dinti, este caracteristica mai degraba bunatatii umane decat sacralitatii. Masca Oto este folosita pentru a portretiza femei urate, dar este de asemenea folosita de personaje care se deghizeaza in zeitatea Jizo. Masca Buaku este versiunea Kyogen a mastii Beshimi din Noh si, desi este o masca de demon, expresia sa nu este infricosatoare. Masca Kentoku este folosita pentru spirite non-umane, cum ar fi cai, vaci, caini si crabi. Masca Usofuki pare ca fluiera si este folosita pentru spiritele tantarilor si ale ciupercilor. Masca Kitsune este folosita pentru vulpea batrana din “Vanatoare de vulpi”, cea mai apreciata piesa Kyogen. In perioada Edo se pare ca erau multe masti care reprezentau animale, dar astazi doar vulpea – kitsune -, maimuta – saru - si bursucul – tanuki - mai raman.

Nobori-hige, Oto, Buaku, Kentoku, Usofuki si Kitsune, in ordinea precizata:

(Image credit 1, 2, 3, 4 & 5)

Va urma: Maine vom vorbi despre pretioasele costume din Noh si Kyogen si posibil si despre diferitele tipuri de piese.

Astazi vom discuta despre particularitatile scenei pentru Noh si Kyogen, precum si despre tipurile de actori si intrumente intalnite in acest teatru. Restul articolelor din aceasta serie le puteti gasi aici.

Scena Noh si Kyogen

Noh si Kyogen sunt amandoua jucate pe un tip special de scena denumita simplu “scena Noh”.

Aratand ca un altar sau ca o cladire a unui templu, scena are 3 laturi deschise in jurul unei scene principale – hon butai – care are aproximativ 5.5 metri pe fiecare parte. Patru stalpi sustin acoperisul de deasupra scenei principale, fiecare avand un nume special. Dintre ele, “stalpul aparitiilor” – metsuke-bashira - are un rol important in ajutarea actorului sa se pozitioneze corect pe scena. Peretele din spatele scenei se numeste “placa oglinda” – kagami ita – si pe el este pictat un pin batran. Exista si zona de deasupra scenei – ato-za -, unde muzicienii si asistentii de scena stau. “Locul corului” – jiutai-za – este locul in care membrii corului stau in doua randuri cu fata la scena principala. “Podul” – hashi-gakari – este metoda de intrare si de iesire a personajelor; de asemenea are un rol important ca parte a spatiului in care se joaca scena, iar la capatul opus scenei, perdeaua specifica viu colorata – agemaku – este ridicata si coborata. Camera verde, sau “camera oglinzilor” – kagami no ma – este un spatiu important, pentru ca acolo actorii, cand sunt complet imbracati, se uita intr-o oglinda concentrandu-se asupra rolului lor – acolo isi pun masca si isi asteapta intrarea pe scena. In fata “podului” sunt plantati trei pini mici, la distante egale. Pentru ca podeaua sa fie potrivita pentru mersul numit “pasul alunecator” al actorilor Noh si pentru dansul dramatic, ea este construita din placi groase de hinoki care sunt slefuite sa fie cat mai fine. Nu exista nici un fel de echipament pentru scena si nu exista nici o cortina care sa separe scena de audienta.

(Image credit 1, 2 & 3)

Rolurile actorilor

Sunt patru tipuri de actori care dau viata rolurilor din Noh si Kyogen: shite - actorul principal -, waki - actorul secund -, kayashi - muzicienii – si kyogen - actorii de Kyogen -.

Actorul shite are diferite roluri – joaca rolul personajului principal – shite -, sau personajul secundar – tsure - sau chiar rol de copil – kokata -; asista corul – jiutai - sau este asistent de scena – koken -, aranjand costumul personajului principal. Tipul de caracter jucat depinde de piesa care este pusa in scena, dar majoritatea caracterelor sunt spirite ale oamenilor, dar si plante, copaci, demoni, zei si fiinte supranaturale. In principiu, exista o masca Noh pentru fiecare tip de rol.

Actorul waki il sustine pe actorul principal, si are rolurile numite waki si waki-tsure. Depinzand de piesa, ei pot fi preoti Shinto, calugari budisti, sau samurai, dar sunt intotdeauan roluri de oameni vii. Waki nu poarta masca.

Sunt patru tipuri de muzicieni in Noh, si cateodata in Kyogen – dar rar -: cantaretul la flaut, cantaretul la toba de umar, cantaretul la toba de sold si cantaretul la toba.

Actorul kyogen detine rolul de comediant, evident. Intr-o piesa Noh, insa, un actor ai-kyogen – actor kyogen care joaca in timpul pauzei – apare dupa ce shite din Actul 1 a iesit din scena, si spune povestea waki a piesei, in mare detaliu. Intr-o piesa Kyogen, rolul principal este numit shite, iar rolul secund este numit ado.

Instrumentele din Noh si Kyogen

Instruumentele folosite in Noh si Kyogen sunt: un flaut – fue - si trei instrumente de percutie – o toba de umar (ko-tsuzumi), o toba de sold (o-tsuzumi) si o toba normala (taiko). Impreuna sunt numite “datatoarele de ritm“.

Flautul este cunoscut si ca no-kan – flaut de Noh – si este singurul dintre instrumente care poate crea o melodie. Este facut din bambus, are 7 gauri si este partial invelit cu bucati de rattan ca sa il intareasca. Este in special folosit in sectiuni in care shite danseaza.

Toba de umar are partea principala din lemn de cires cu doua capete – din piele de cal intinsa pe o rama de fier – atasate cu ajutorul unei funii de bumbac care este folosita si pentru a controla sunetul. In timpul unei piese, muzicianul sufla des pe capete, pentru ca trebuie pastrata o anumit umiditate, iar capetele nu au voie sa fie uscate.

Toba de sold este versiunea mai mare a tobei de umar, iar capetele sale sunt uscate deasupra unui foc de carbuni chiar inainte de inceperea piesei; cum funia sa este foarte intinsa, scoate un sunet mai profund decat toba de umar.

Toba obisnuita este de asemenea folosita in anumite piese. Corpul sau este din ulm zelkova, iar capetele sale sunt din piele de cal intinsa pe cadre de fier si legate cu o franghie de bumbac. Se canta la ea prin lovirea cu doua bete de lemn hinoki – bachi -. Aceasta toba este des folosita in povesti in care shite este spiritul unei fiinte non-umane, mai ales in Actul 2, dirijand actiunea.

Cum trei dintre cele patru instrumente sunt de percutie, este usor de intrevazut ca principala carateristica a muzicii Noh este ca este construita pe modele ritmice precise. Toti cantaretii la toba pot produce diferite sunete schimband puterea cu care este lovita toba; de asemenea ei scot sunete specifice denumite kake-goe, care ii ajuta sa pastreze ritmul.

Fluier, toba de umar, toba de sold, toba normala, in ordinea precizata:

(Image credit 1, 2, 3 & 4)

Orchestra: (Image credit)

Va urma: Maine vom discuta despre mastile din Noh si Kyogen.

In sfarsit am revenit la subiectul nostru anterior, teatrul japonez. Am terminat de vorbit cat de cat despre Kabuki, acum a venit randul Noh si Kyogen, pe care le vom discuta impreuna, pentru ca au evoluat impreuna, iar Kyogen este rezultatul Noh.

Ce sunt Noh si Kyogen?

Aceste arte traditionale ale Japoniei s-au dezvoltat impreuna in secolul al XIV-lea in timpul perioadei Muromachi (1333-1573). Astazi, sunt considerate a fi reunite sub numele de Nogaku.

Noh este un fel de drama simbolista insufletita de efecte artistice gratioase si elegante care sunt exprimata de cuvantul yugen – frumusete eleganta, rafinata si gratioasa -. Subiectele acestor drame sunt luate din istorie si din literatura clasica si sunt structurate pe cantec si dans. Cea mai importanta caracteristica este faptul ca actorul principal joaca purtand o masca extrem de frumoasa. Temele Noh sunt mai legate de destinul uman decat de evenimente, dezvoltandu-se intr-o arta foarte stlizata si complexa care are loc pe o scena foarte simpla. Piesa cunoscuta ca “Fantana-Leagan “ este cea mai buna pentru a exemplifica lumea dramatica Noh. Cand audienta experimenteaza teatru Noh, sentimentul pe care acesta il creaza publicului este foarte diferit de ceea ce ofera celelalte forme de teatru.

Kyogen este un fel de drama vorbita, care se bazeaza pe ras si comedie. Spre deosebire de Noh, Kyogen are subiecte inspirate din viata de zi cu zi a oamenilor simpli sau din povesti folclorice si potretizeaza in mod realist trasaturile omului comun. Aceasta arta dinamica – al carei caracter principal obisnuit este un servitor pe nume Taro Kaja – evoca un umor fin si popular intre oameni.

Noh si Kyogen au fost interpretate, de la inceput, pe acelasi tip de scena. Noh, prin cautarea de frumusete simbolica ideala, dar si Kyogen, prin umorul sau realist, portretizeaza adevarata esenta a naturii umane, si ne-au fost transmise avand roluri complementare.

In timpurile moderne, Noh si Kyogen au fost foarte apreciate in jurul lumii pentru valoarea artistica deosebita.

Istoria Noh si Kyogen

-> Secolele 8-14

Pana in perioada Edo – inceputul secolului al XVII-lea -, arta Noh era cunoscuta ca Sarugaku no No, sau doar Sarugaku. Numele de Sarugaku vine de la cuvantul Sangaku, numele colectiv al unor arte aduse in Japonia din China. Sangaku includea multe tipuri de arte, de la acrobatii la cantec si dans si la magie. Treptat, artele de comedie au devenit atractia principala si pronuntarea cuvantului a devenit din Sangaku Sarukagu, care era scris fie ca “distractia maimutelor” sau ca “distractie vorbita”. Din documente din acel timp putem observa ca Sarugaku era foarte popular si era foarte des intalnit la festivaluri. In final, Sarugaku jucat de oameni simpli a devenit cea mai intalnita forma a acestei arte.

In acelasi timp, artele Dengaku, care au evoluat din traditiile si rugaciunile comunitatilor agriculturale si Shushi, care erau maestrii in incantatie derivata din ritualurile ezoterice budiste ale marilor temple, erau foarte populare si aveau o mare influenta. In aceasta perioada, artistii Dengaku aveau sustinerea nobililor de rang inalt si deci erau inaintea actorilor Sarugaku, dezvoltandu-si arta in cea mai mare parte tot in forma dramatica. Insa in mijlocul perioadei Kamakura (1185-1333) trupele Sarugaku se formau sub patronajul altarelor si templelor; aceste trupe luau parte la diferite activitati, folosind districtul Kinki ca baza, si de asemeanea au inceput sa joace Okina Sarugaku (forma originala a Okina moderna), care derivase din ritualuri populare religioase.

-> Secolul 14

In prima parte a secolului al XIV-lea, cand trupele Dengaku si Sarugaku se razboiau pentru a castiga popularitate, Kan’ami (1333-1384) s-a nascut. El va deveni mai tarziu primul sef al trupei Yuzaki (Kanza), una dintre cele patru mari trupe Yamato Sarugaku (devenind mai tarziu scolile Kanze, Hosho, Konparu si Kongo) care erau sub managementul templului Nara cunoscut ca Kofukuji.

Kan’ami, care castigase aprecierea maselor datorita talentelor sale actoricesti, a adaugat punctele forte a Omi Sarugaku si dansul si cantatul din Dengaku si le-a directionat catre o tehnica eleganta si rafinata; in acelasi timp, el a adaugat si ritmurile interesante ale unei arte populare numit kusemai, si a avut mare succes cu dramele muzicale create de el.

Fiul sau, Zeami (1363?-1443?) care l-a mostenit pe tatal sau, a definitivat teatralitatea Noh asa cum o stim noi astazi. Cand Zeami avea aproximativ 12 ani, el a jucat Noh in Kyoto cu tatal sau, Kan’ami si a fost vazut de shogunul Ashikaga no Yoshimitsu. Din acel moment, tatal si fiul au intrat in gratiile lui Yoshimitsu, iar Sarugaku a putut sa ocupe o pozitie egala cu cea a Dengaku.

Zeami a raspuns rapid preferintelor audientei, a preluat cele mai bune elemente ale actorilor trecuti, dar si din prezent, si a slefuit in continuare arta mostenita de la tatal sau intr-o manifestare artistica de cantat si dansat care era bazata pe idealul elegantei tacute – yugen -. Zeami era scriitor, regizor, actor si teoretician; era un geniu rar care a lasat in urma foarte multe opere, printre care si tratatul sau estetic cunoscut ca “Transmisia florii si a stilului” – Fushi Kaden -, o opera devotata metodologiei a ceea ce el numea floare – hana -, sau perfectionarea artei scenice. Mai tarziu, s-a dezvoltata pe fundatia construita de Zeami. Forma originala a Sarugaku avea o latura umoristica, careia i se adaugau elemente satirice ca raspuns conditiilor sociale schimbatoare din acea vreme. Aceasta a avut ca rezultat nasterea Kyogen. Din scrierile lui Zeami, putem observa ca Noh si Kyogen se jucau alternativ si ca Kyogen a devenit o arta a rasului, iar interdictiile actorilor Kyogen se relaxasera, astfel incat actorii Kyogen si Noh faceau schimb de experienta si sfaturi.

Va urma: Maine vom continua sa vorbim despre istoria acestor arte teatrale.

Exemplu de teatru noh:

httpv://www.youtube.com/watch?v=-jd9XJeb-PY&feature=related

Urmatoarele articole din aceasta serie le gasiti aici.