Incepem din nou o poveste din folclorul japonez. Se anunta a fi extrem de interesanta.

Acum in urma cu vreo 300 de ani Ikeda Kunaishoyu era Lordul Provinciei Inaba. Printre slujitorii sai erau doi domni numiti Watanabe Yukiye si Kawai Matazayemon, care erau legati de o puternica prietenie si obisnuiau sa se viziteze frecvent unul pe celalalt acasa. Intr-o zi Yukiye conversa cu Matazayemon in casa ultimului cand, dintr-o data, o sabie care statea intr-un colt al camerei i-a atras atentia. Cand a vazut-o, acesta a devenit alert si a spus -

“Te rog spune-mi cum ai obtinut acea sabie.”

“Pai, dupa cum stii, cand Lordul meu Ikeda l-a urmat pe Lordul meu Tokugawa Iyeyasu pentru a lupta la Nagakude, tatal meu l-a urmat pe acesta din urma; la batalia de la Nagakude tatal meu a gasit aceasta sabie.”

“Tatal meu a mers de asemenea si a fost omorat in batalie, iar aceasta sabie, care a fost o mostenire in familia noastra pentru multe generatii, a fost pierduta atunci. Pentru ca este foarte valoroasa in ochii mei, imi doresc ca, daca nu ai vreo intentie speciala cu ea, sa ai marea delicatete de a mi-o returna.”

“Aceasta este o treaba foarte usoara. Te rog foarte mult sa o iei.”

Dupa aceasta Yukiye a luat plin de recunostinta sabia si, carand-o pana acasa, a pus-o bine cu multa grija.

La inceputul anului urmator Matazayemon s-a imbolnavit si a murit, iar Yukiye, jelindu-si amarnic prietenul si nerabdator sa intoarca favoarea pe care o primise de la acesta in problema sabiei tatalui sau, a facut multe fapte de bunatate catre fiul barbatului mort – un tanar de 22 de ani pe nume Matagoro.

Acest Matagoro era un om fara de inima, caruia nu i-a convenit faptul ca tatal sau ii returnase sabia lui Yukiye si se plangea in public foarte des ca Yukiye nu a trimis nici un  cadou pentru a isi arata recunostinta. In acest mod Yukiye a capatat o reputatie proasta in palatul Lordului sau si era considerat un om avar si tupeist.

Dar Yukiye avea un fiu numit Kazuma, un tanar de 16 ani, care servea ca unul dintre pajii de onoare ai Printului. Intr-o dupa amiaza, in timp ce el si fratii sai paji discutau impreuna, unul dintre ei a spus -

“Matagoro spune tuturor ca tatal tau a acceptat o frumoasa sabie de la tatal lui si nu a trimis  nici un cadou inapoi pentru a isi exprima recunostinta. Oamenii incep sa barfeasca despre asta.”

“Intr-adevar”, a raspuns Kazuma, “tatal meu a primit acea sabie de la tatal lui Matagoro ca un semn de prietenie si bunavointa si, luand in considerare ca ar fi o insulta sa trimiti un dar in bani, el s-a gandit sa isi arate recunostinta prin fapte de bunavointa fata de Matagoro. Dar presupun ca el isi dorea bani.”

Cand Kazuma si-a terminat serviciul, el s-a intors acasa, s-a dus in camera tatalui sau pentru a ii raporta ce barfe se spuneau in palat si l-a implorat sa trimita o mare suma de bani lui Matagoro. Yukiye s-a gandit pentru un timp si apoi a spus -

“Tu esti prea tanar pentru a intelege cum se cuvine sa te porti in astfel de probleme. Tatal lui Matagoro si eu eram prieteni extrem de apropiati; asa ca, vazand ca mi-a dat fara regret inapoi sabia stramosilor mei, eu, gandindu-ma sa ii rasplatesc bunatatea dupa moartea sa, i-am facut cateva favoruri si servicii importante lui Matagoro. Ar fi usor sa inchei problema trimitand un dar de bani, dar prefer sa iau sabia si sa o returnez decat sa ii raman obligat acestui om rau, care nu stie nici o lege care se aplica in afacerile barbatilor nobili.”

Asa ca Yukiye, fiind foarte suparat si nervos, a dus sabia la casa lui Matagoro si i-a spus -

“Am venit la casa ta in aceasta seara pentru a iti reda sabia pe care mi-a dat-o tatal tau.” si cu aceste cuvinte el a pus sabia dinaintea lui Matagoro.

“Intr-adevar”, a raspuns acesta, “sper ca nu ma vei indurera dandu-mi inapoi un cadou pe care ti l-a facut tatal meu.”

“Intre oamenii de vita nobila”, a spus Yukiye sarcastic, “exista obiceiul sa multumesti pentru cadouri in primul rand prin bunavointa si apoi printr-un dar de marime corespunzatoare oferit fara regrete. Dar nu are rost sa vorbesc despre aceste treburi cu tine, care esti un ignorant in ceea ce priveste principiile de baza ale bunei cresteri; asa ca am onoarea sa iti inapoiez sabia.”

In timp ce Yukiye il critica atat de drastic pe Matagoro, acesta din urma devenise extrem de nervos si, fiind un om fara onoare, l-ar fi ucis pe Yukiye pe loc; dar Yukiye, desi era batran, era un manuitor de sabii extrem de iscusit asa ca Matagoro, asemenea unui caine, a hotarat sa il atace prin surprindere. Nesuspectand vreo tradare, Yukiye s-a indreptat catre casa si, Matagoro, pretinzand ca doreste sa il conduca pana la usa, s-a strecurat in spatele sau si l-a injunghiat in umar. Omul in varsta, intorcandu-se, si-a scos sabia pentru a se apara, dar avand o rana severa de la prima lovitura, a lesinat din cauza pierderii de sange, iar Matagoro l-a omorat.

Mama lui Matagoro, speriata de zgomot a iesit si, vazand ce se intamplase, s-a infricosat, spunand – “Om pasional! Ce ai facut? Esti un criminal, iar acum viata ta va fi renegata. Ce fapta teribila ai facut!”

“Acum l-am omorat si nu se mai poate face nimic. Vino mama, inainte sa se afle tot, hai sa fugim din aceasta casa.”

“Te voi urma; acum du-te si cauta-l pe Lordul meu Abe Shirogoro, sef intre Hatamoto, care a fost copilul meu vitreg. Fugi la el pentru a te proteja si ramai ascuns.”

Asa ca batrana si-a convins fiul sa fuga, trimitandul-l la palatul Shirogoro.

Va urma. Urmatoarele articole din aceasta serie le gasiti aici.

Celelalte articole din serie le gasiti aici.

Incepem cu o recapitulare a termenilor din ultimele 2 articole:

• obake/bakemono – tradus exact ca “fiinta care se transforma”. Se refera la orice tip de fiinta supranaturala. Include yokai si yurei, si poate fi folosit pentru a te referi in general la orice e ciudat sau grotesc;
• yokai - tradus ca “aparitie fantomatica. Include un spectru larg de monstri, goblini si spectri – unii dintre ei infricosatori, altii amuzanti, dar cei mai multi bizari. Yokai apar de obicei la rasarit si apus;
• yurei – tradus ca “spirit plutitor/ezoteric/neclar”. Sunt spiritele mortilor care raman printre cei vii intr-un scop bine determinat, de obicei pentru a se razbuna. Yurei de obicei apar intre 2 AM si 3 AM;
• oni – tradus ca demoni sau “ogres“. Sunt creaturi feroce care au coarne si gheare si sunt cel mai des intalniti ca pazind portile diferitelor iaduri buddhiste. De asemenea, sunt cei care tortureaza oamenii in aceste iaduri.

Cativa yokai comuni

• tengu – un goblin de munte foarte puternic, initial portretizat ca avand un cioc lung si aripi, dar apoi devenind din ce in ce mai uman, cu un nas lung in loc de cioc. Tengu pot avea diferite forme si pot fi protectori plini de onoare sau hoti cruzi, furand copii, avand tendinte piromane si chiar pornind razboaie;
• kappa – un monstru de rau solzos cu un bot semanand cu un cioc; are de asemenea un fel de vas plat cu apa pe cap care ii da puteri supranaturale. Kappa sunt inselatori periculori, cunoscuti pentru faptul ca trag oamenii in apa, apoi tragandu-le intestinele afara prin anus. Kappa adora castravetii si luptele sumo – dar daca te provoaca la un meci si iti pretuiesti viata, este mai bine sa il lasi pe kappa sa castige;
• rokurokubi – un monstru femela cu gatul extrem de flexibil. In timpul zilei este imposibil sa le deosebesti de femeile normale, dar la apusul soarelui isi intind gatul la orice distanta in cautarea prazii. Conform unei teorii, cauta barbati carora sa le absoarba energia vitala.

(Image credit)

Detalii despre yurei

Conform credintelor Shinto, tuturor oamenilor li s-a dat un spirit sau un suflet, numit reikon. Cand o persoana moare, reikon paraseste corpul si se alatura sufletelor stramosilor, daca ritualuarile funerare si post-funerare au fost executate corect si in intregime. Sufletele ancestrale sunt o prezenta linistitoare; se crede ca protejeaza familia, si sunt primite acasa in fiecare vara in timpul festivalului obon.

Insa daca o persoana moare in mod neasteptat sau cu un exces de emotii, sau daca nu i s-a asigurat o inmormantare corespunzatoare, reikon poate deveni un yurei, o fantoma chinuita care ramane printre cei vii pentru a se razbuna sau pentru a isi termina treburile.

La inceput, yurei nu se distingeau vizual de aparitia lor umana originala. Apoi, la sfarsitul secolului al XVII-lea, pe masura ce kaidan (povesti cu fantome) deveneau din ce in ce mai populare in literatura si in teatru, yurei au inceput sa se transforme si au primit trasaturi dinstinctive folosite si astazi. Se spune ca principalul scop al acestor trasaturi distinctive este sa faca mai usoara deosebirea yurei in arta si pe scena de personajele obisnuite, in viata.

Majoritatea caracteristicilor yurei provin din ritualuri funerare ale perioadei Edo. De exemplu, apar imbracati in alb, culoarea in care erau imbracati oamenii cand erau inmormantati atunci – intr-o katabira alba (un kimono foarte simplu) sau intr-o kyokatabira (o katabira alba brodata cu sutre buddhiste). Yurei apar si cu o o bucata triunghiulara de material textil sau de hartie pe frunte – de obicei legata in jurul capului cu o franghie – numita hitaikakushi (acoperitoare de frunte). Aceste hitaikakushi au fost concepute initial pentru a proteja mortii de spirite malefice, dar, treptat, au devenit parte din ornamentatia rituala la inmormantarile buddhiste.

Mai multe detalii despre yurei si infatisarea lor contemporana intr-un articol viitor.

Cu acest articol voi deschide o serie de articole despre cultura si mitologia asiatica, in special cea japoneza. Le admir foarte mult cultura si vreau sa va impartasesc cateva dintre principiile acestui popor.

Voi incepe aceasta serie cu un numar de scrieri despre viata ezoterica, spirituala, a poporului. In cultura lor viata de dupa moarte, puterile paranormale si consecintele directe ale unui spirit asupra lumii concrete sunt doar lucruri cotidiene, in nici un caz controversate ca in cultura occidentala. Pentru asiatici a spune ca esti bantuit de o fantoma este doar o problema de cum sa scapi de blestemul spiritului, nimeni nu isi pune problema ca minti sau ca nu exista asa ceva.

Acestea fiind spuse scrise, sa incepem incursiunea in aceasta lume atat de diferita de a noastra.
Lumea supranaturala japoneza cuprinde o gama foarte variata de caractere, de la haios de bizare la extrem de inspaimantatoare. In secolul al XVIII-lea, Toriyama Sekien a incercat sa categorizeze multele tipuri de fantome care traiesc in peisajul japonez, atat in cerurile cat si in iadurile sale; rezultatele eforturilor sale au umplut 4 volume imense. Iata o versiune abreviata a lor.

Obake, “fantoma” japoneza este exact ceea ce sugereaza si numele: o este un prefix onorific, iar bake este un substantiv derivat din bakeru, verbul insemnand “trecand prin schimbari”. Fantomele japoneze, deci, sunt in esenta transformari. Obake nu se supun principiilor vietii asa cum o intelegem noi. Fantoma japoneza este varatica. Nu exista povesti terifiante spuse in jurul unui foc de tabara. Miturile despre fantomele japoneze nu vorbesc despre strigoi, scheleti intr-un dulap mucegait sau intr-un turn cu clopot parasit. Fantomele japoneze tipice sunt nascute din vremea aburinda de afara – extrase din alte lucruri, intr-un moment prielnic si fetid.

Materialele care nasc obake sunt foarte multe, si de multe ori obiectul cel mai familiar si mai la indemana este cel mai susceptibil catre transformare. O umbrela aruncata intr-un colt poate intra in lumea ciudatului ca un obake-umbrela – abur parand sa se emane din hartia ei ceruita si formand un chip fantomatic. Exista si un obake-lampa (chochin) care creste dintr-un candelabru obisnuit agatat de tavan.

Uneori obake sunt mai mult dragalasi decat inspaimantatori; copii deseneaza umbrele cu fete zambitoare si rad la vederea unui candelabru. De cele mai multe ori, obake sunt inofensivi. Dar nimeni nu poate fi intr-adevar sigur cand va avea loc urmatoarea transformare si ce efecte va avea aceasta.

Un mare numar de obake par sa fie legati de foc. In multe societati, focul este vazut ca protectorul oamenilor muncitori, dar si ca cea mai mare amenintare a lor. Focul este de cele mai multe ori indicatorul existentei unor forte supranaturale in preajma. Exista mai multe tipuri de obake care sunt vazute in foc, printre care hi no tama si kitsunebi – focul vulpe -. Focul este unul dintre elementele cu cea mai mare capacitate de transformare, modifica tot ce atinge, transformand carnea cruda in mancare comestibila, frigul in caldura. Dar focul mistuieste templele si casele pana la cenusa, distruge munca multor maini si rapeste vieti. Obake de foc nu poate fi controlat de nimeni.

Cu secole in urma in India, Buddha spunea ca nimic in lume nu este stabil, nici o forma de existenta nu este mai mult decat un flux continuu. Oamenii pot crede ca au un “eu”, si se pot chinui sa isi contruiasca un ego, sau se pot ingrijora in privinta reputatiei lor, dar aceste probleme sunt doar iluzii. Un “eu” este un produs imaginar; deci, intr-un anumit sens, transformarea este de fapt cea mai reala manifestare a unei fiinte. Obake, maestrii ai transformarilor, evidentiaza zadarnicia faptului ca oamenii se simt in siguranta cand lucrurile nu se schimba.

Obake sunt reflectiile si totodata ceea ce ne reaminteste de continua schimbare a lumii din jurul nostru. Mai mult, elementele lumii observabile care sunt predispuse schimbarii sunt considerate ca fiind obake. De exemplu, vulpea este si un animal, dar si un bakemono – fiinta care se transforma -. In vremurile vechi in Japonia vulpile erau foarte rar vazute pentru ca erau nocturne; pasari moarte, garduri stricate si sangele puilor erau singurele dovezi ale existentei lor. Era dificil sa vezi o vulpe sau sa reusesti sa o urmaresti, si de aceea s-a ajuns la concluzia ca trec prin transformari fizice concrete. Se credea ca o vulpe se poate furisa in forma ei normala intr-o ferma, dar iesea intr-o forma total diferita – femeie in varsta, baiat, demon sau chiar printesa. In folclorul japonez, exista un fel de imagine reflectata a societatii umane, cu domni si domnite in forma de vulpe, sclavi si muncitori – stand pe picioarele din spate, imbracati cu haine normale, derulandu-si ritualurile mistice in mijlocul padurii.

Din cauza puterilor extraordinare ale acestor animale, s-au ridicat numeroase altare, iar zeul vulpe, Inari, a devenit cea mai populara divinitate in mediul rural, onorat cu o bataie din palme la trecerea pe langa un altar al sau, sau multumit cu flori, sake sau tofu prajit (aburage, se credea ca este mancarea preferata a vulpilor). Chiar si astazi este foarte normal sa vezi un altar cu o vulpe de ceramica inconjurata de cadouri care alunga spiritele rele de langa cel care le ofera.

Va urma

Restul seriei de articole le gasiti aici.