Tag Archive for 'mit'

« Previous Entries
Next Entries »
11
Jun

Mecanismul din Antikythera Part 2

By dalethion 0 Comments
Categories: cultura
No Gravatar

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici.

Este acum stiut ca naufragiul a avut loc in primul secol inainte de Hristos. Primul fragment examinat de Stals a fost una dintre placutele ruginite si incriptionate care fac parte din mecanismul Antichytera. Stals a observat imediat ca inscriptia era antica. In opinia epigrafului Benjamin Dean Meritt, formele literelor sunt acelea din primul secol inainte de Hristos si nu pot fi mai vechi de 100 i.Hr., dar nici mai noi de era lui Hristos. Stabilirea vechimii este sustinuta si de continutul inscriptiilor. Cuvintele folosite si intelesul lor astronomic sunt specifice acestei perioade. De exemplu, cea mai mare si completa parte a unui inscriptii este o parapegma – un calendar astronomic – similar celui scris de Geminus, care se crede ca a trait in Rodos in 77 i.Hr. Putem deci sa fim aproape siguri ca mecanismul nu a ajuns cumva in epava intr-o era mai tarzie. Mai mult, nu putea sa fi fost prea vechi cand a fost luat la bordul navei ca marfa sau prada.

Imediat ce au fost descoperite, fragmentele au fost examinate de fiecare arheolog care s-a aratat interesat; astfel a inceput lungul si greul proces de identificare a mecanismului si de determinare a functiei sale. Unele lucruri au fost clare de la inceput. Importanta unica a acestui obiect era evidenta, iar mecanismul era uimitor de complex. Dupa inscriptii si cadrane mecanismul a fost identificat ca fiind un dispozitiv astronomic. Prima teorie a fost ca se putea sa fie un instrument de navigatie – poate un astrolab. Unii au crezut ca era un fel de mic planetariu de felul celor care se spune ca au fost facute de Arhimede. Din pacate, fragmentele au fost recuperate cu un strat gros de calciu si rugina. Acesta ascundea atat de multe detalii incat nimenea nu putea fi sigur de originea si constructia obiectului. Nu se putea face nimic in afara de a astepta ca tehnicienii muzeului sa isi termine munca migaloasa pentru a indeparta acest strat. Intre timp, cativa carturari au publicat rapoarte cu toate informatiile obtinute pana atunci, si prin eforturile lor unite adevarata “fata” a mecanismului a inceput sa iasa la suprafata.

Acum un consortiu international de cercetatori au efectuat analizate sofisticate asupra fragmentelor mecanismului folosind raze X si unelte care folosesc lumina pentru a scoate la iveala adevarata complexitate a acestui angrenaj uimitor.

Au concluzionat ca masinaria putea prezice eclipse, dar putea si reproduce o neregularitate in orbita lunii. Mai mult, putea sa reproduca miscarile planetelor, desi rotitele zimtate necesare nu au fost gasite. De asemenea ei au confirmat o ipoteza anterioara conform careia obiectul tinea numaratoarea anumitor cicluri lunare. “Nu stim pentru ce se folosea, dar credem ca stim ce facea” afirma astronomul Mike Edmunds de la Universitatea Cardiff din Wales.

Cautand sa demonstreze si sa experimenteze cu anumite teorii recente despre functionalitatea mecanismului din Antikythera, Edmund si colegii sai au colaborat cu Fundatia Culturala a Bancii Nationale a Greciei, cu Laboratoarele Hewlett-Packard si cu alte institutii pentru a scana fragmentele folosind doua noi metode. Pentru a studia detaliile fine ale mecanismului, acestia au facut mai multe imagin digitale, fiecare cu cu luminozitatea din alt unghi, care au rezultat practic intr-o versiune 3D a masinariei. Imagini interactive gasiti aici – aveti nevoie de Java si de putin rabdare sa se incarce toate appleturile – si o imagine rotativa a fragmentului principal aici. De asemenea au testat materialul de sub coroziune folosind un sistem de tomografie modificat. Aveti videoclipul aici.

“Am dublat cel putin partea din inscriptie care era cunoscuta” spune Edmunds, al carui grup si-a publicat descoperirile in revista numarul 30 din noiembrie “Nature” – nu pot sa va ofer linkul din cauza ca articolul nu se poate obtine decat platind :) . Cuvantul “stationar” se pare ca apare de mai multe ori, referindu-se probabil la miscarea planetara, care pare sa se opreasca in anumite momente din cauza miscarii orbitale relative a Pamantului, speculeaza grupul. Cercetatorii spun ca marcajele plaseaza masinaria intre 150 si 100 i.Hr.

Cele doua cadrane din spatele mecanismului par a reprezenta eclipse si un calendar solar-lunar. Ciclul metonic este bazat pe echivalenta a 235 de luni lunare cu 19 ani solari. Grupul a gasit 34 de semne regulate pe un fragment al angrenajului. Ei estimeaza ca intreaga piesa ar fi avut 235 de divizii insirate intr-o spirala de 5 inele concentrice. Pe masura ce bratul ce arata luna lunara se rotea, un alt brat similar capului de inregistrare al unui recorder aluneca de-a lungul spiralei pentru a alege luna corecta. De notat este ca o inscriptie de pe un fragment de lemn inseamna “spirala cu 235 de diviziuni”. O pereche aditionala de roti zimtate se pare ca erau responsabile pentru o mica variatie in miscarea lunii pe cer.

Un documentar despre mecanismul din Antikythera. Foarte interesant si bine realizat:

httpv://youtube.com/watch?v=1YuXjg41UwY

11
Jun

Povesti japoneze – Cei 47 ronini Part 1

By dalethion 0 Comments
Categories: cultura
No Gravatar

Cu acest articol incepe seria “Povestilor japoneze” care va alterna cu alte subiecte despre Asia. Adica sunt un fel de “pauze” in subiectele mai lungi. In cazul de fata, reprezinta pauza in subiectul despre teatrul japonez. Totul ca sa nu devina informatiile prea plictisitoare. :)

Sa incepem deci povestea:

La inceputul secolului al XVIII-lea traia un daimyo numit Asano Takumi no Kami, Lordul castelului din Ako, in provincia Harima. Intamplarea a facut ca un ambasador imperial de la Curtea Mikado sa fie trimis catre shogunul din Yedo. Lui Takumi no Kami si unui alt nobil numit Kamei Sama le-au fost incredintate primirea si gazduirea ambasadorului; un inalt oficial, Kira Kotsuke no Suke, a fost numit sa ii invete ceremoniile care se potriveau unei asemenea ocazii. Cei doi nobili au fost obligati deci sa se duca in fiecare zi la castel ca sa asculte instructiunile lui Kotsuke no Suke. Dar acest Kotsuke no Suke era un om avar si astfel a hotarat ca darurile celor doi daymio primite de el conform obiceiurilor erau fara valoare si batjocoritoare. Astfel, a prins ura impotriva lor, si nu s-a straduit sa ii invete prea multe, ci dimpotriva, radea de ei cu orice ocazie. Takumi no Kami, dominat de simtul datoriei, suporta insultele cu multa rabdare, dar Kamei Sama, care nu putea sa isi controleze atat de bine temperamentul, era foarte iritat si hotarat sa il ucida pe Kotsuke no Suke pentru umilirea de care a avut parte.

Intr-o noapte, cand treburile sale la castel se incheiasera, Kamei Sama s-a intors la palatul sau si si-a chemat consilierii la o conferinta secreta, zicandu-le: “Kotsuke no Suke ne-a insultat pe mine si pe Takumi no Kami in timpul instructiei noastre de primire a ambasadorului imperial. Aceasta este impotriva oricarei decente, si ma gandeam ca as putea sa il ucid pe loc; dar apoi am cugetat ca daca as fi facut o asemenea fapta cu toti functionarii din castel de fata, nu numai ca viata mea s-ar fi terminat, dar familia si vasalii mei ar fi fost ruinati. Asa ca am renuntat la plan. Insa faptul ca exista o asemenea epava de om este o tristete pentru oameni, deci maine cand ma voi duce din nou la Curte il voi omori: hotararea mea este neclintita si nu voi accepta nici un fel de discursuri.”

Dar unul dintre consilierii lui Kamei Sama era un om foarte intelept si cand stapanul sau a spus ca nu accepta nici un fel de discurs, el a spus:”Cuvintele dumneavoastra sunt lege; servitorul dumneavoastra va face toate pregatirile; si maine, cand Domnia voastra se va duce la Curte, daca acest Kotsuke no Suke va fi iarasi insolent, isi merita moartea.”. Si stapanul sau a fost multumit de acest discurs si a asteptat cu nerabdare sa vina zorii pentru a se reintoarce la curte si a-si ucide dusmanul.

Dar consilierul s-a dus acasa fiind foarte preocupat si gandindu-se nerabdator la ce spusese printul sau. In timp ce se gandea la aceasta, si-a dat seama ca oricum Kotsuke no Suke avea o reputatie foarte proasta si era posibil sa accepte o mita. Si era mai bine sa plateasca orice suma, indiferent cat de mare ar fi fost, doar ca stapanul sau si casa lui sa nu fie ruinate. Asa ca a adunat toti banii de care dispunea, si dandu-i servitorilor sai sa ii care, a calarit pana la palatul lui Kotsuke no Suke si a spus secretarilor sai: “Stapanul meu, care se va ocupa de primirea solului imperial, datoreaza multe multumiri Lordului Kotsuke no Suke, care s-a straduit atat de mult sa il invete ceremoniile deosebite care trebuiesc organizate pentru ambasador. Acesta este doar un cadou modest care a fost trimis de catre el prin mine, dar spera ca Domnia sa il va accepta. Stapanul meu spera ca a castigat favoarea Lordului.”. Si, cu aceste cuvinte, el a oferit 1000 de uncii de argint lui Kotsuke no Suke, si 100 de uncii pentru a fi impartite intre secretarii lui.

Cand secretarii au vazut banii ochii le-au sclipit de placere si au fost foarte indatoritori in multumirile lor; implorandu-l pe consilier sa astepte putin, s-au dus sa spuna stapanului lor de cadoul regesc care venise cu mesajul respectuos al lui Kamei Sama. Kotsuke no Suke fiind foarte incantat, l-a invitat pe consilier intr-o camera interioara si, dupa ce i-a multumit, a promis ca il va instrui pe Kamei Sama cat de bine va putea. Astfel consilierul, vazand incantarea coruptului, s-a bucurat de faptul ca planul lui a avut succes. Dar Kamei Sama, nestiind cum consilierul sau ii cumparase dusmanul, inca gandea la planul sau de razbunare si in urmatoarea dimineata in zori s-a dus la Curte intr-o procesiune solemna.

Cand Kotsuke no Suke s-a intalnit cu el, comportamentul sau se schimbase complet si nimic nu ii putea intrece politetea: “Ati venit devreme in aceasta dimineata la Curte, Lordul meu Kamei. Nu pot decat sa va admir zelul. Am onoarea sa va prezint cateva reguli de eticheta astazi. Va implor sa imi iertati purtarea anterioara, care poate sa va fi parut foarte nepoliticoasa; dar am de obicei o dispozitie schimbatoare, asa ca va implor sa ma iertati.” In timp ce continua sa se umileasca, inima lui Kamei Sama a devenit din ce in ce mai induiosata, pana cand a renuntat la intentia de a-l ucide. Astfel, datorita istetiimii consilierului sau au fost Kamei Sama si toata casa sa salvati de la ruina.

Imediat dupa aceasta, Takumi no Kami, care nu trimisese nici un cadou, a ajuns la castel, iar Kotsuke no Suke l-a batjocorit si mai tare decat inainte, provocandu-l ironic si cu insulte subtile, dar Takumi no Kami a hotarat sa ignore toate acestea, si a indeplinit rabdator ordinele lui Kotsuke no Suke.

Aceasta purtare, in loc sa produca o amelioare in comportamentul lui Kotsuke no Suke, l-a facut sa il dispretuiasca si mai mult pana cand a spus impertinent: “Uite, lordul meu Takumi, se pare ca funda de la ciorapul meu s-a dezlegat; mi-o legi, te rog?”

Takumi no Kami, desi arzand de manie in fata afrontului, s-a gandit insa ca este datoria lui sa asculte ordinele, si a legat funda sosetei. Apoi Kotsuke no Suke, intorcandu-se cu spatele catre el, a exclamat: “Vai, dar ce neindemanatic esti! Nu poti nici macar sa faci o funda ca lumea! Toata lumea poate vedea ca esti un taran si ca nu stii nimic despre manierele Yedo.” Si cu un ras obraznic a plecat intr-o camera interioara.

Dar rabdarea lui Takumi no Kami ajunsese la sfarsit; aceasta insulta era mai mult decat putea suporta.

(Image credit 1, 2 & 3)

Va urma

Urmatoarele articole din serie le gasiti aici.

08
Jun

Teatrul japonez – Kabuki Part 2

By dalethion 0 Comments
Categories: cultura
No Gravatar

Articolele din aceasta serie le gasiti aici. Vorbim despre teatrul kabuki, cea mai populara forma de teatru traditional japonez.

Repertoriul

Exista aproximativ 300 de piese in teatrul kabuki traditional. Acestora li se adauga constant piese care nu sunt in traditia kabuki. Inainte, aceste piese erau scrise doar de scenaristii teatrelor kabuki.

Exista un grup de piese in repertoriu denumite shosa-goto, sau drama muzicala, care sunt in marea lor majoritate dans. In drama muzicala, actorii danseaza acompaniati de voce si intrumente. Multe piese spun o poveste completa, in timp ce unele sunt doar fragmente. Multe isi au originea in drama noh si in piesele kyogen. Kanjincho, Musume Dojoji (Fecioara templului Dojoji), Migawari Zazen (Loctiitorul) si Takatsuki (Dansul sabotilor) sunt exemple de drame muzicale.

Restul pieselor kabuki pot fi impartite in doua categorii in functie de tema si de personajele dramatice.

I) Drama istorica (jidai-mono)

Aceste piese infatiseaza fapte istorice sau marturii dramatizate a diferiti luptatori si nobili. Multe dintre ele sunt tragedii foarte apasatoare inveselite doar de momente de comedie foarte scurte. Multe texte provin din piese cu marionete si de multe ori cer eroului principal sa faca cele mai mari sacrificii posibile. De exemplu, Chishingura, una dintre cele mai apreciate adaptari kabuki ale unei piese bunraku, spune faimoasa poveste a celor 47 de cavaleri fara lord. Acesti oameni au razbunat sinuciderea stapanului lor dupa multi ani de asteptare rabdatoare si de planuri si pentru aceasta fapta au fost de asemenea nevoiti sa se sinucida (Codul Onoarei).

2) Drama domestica (sewa-mono)

Aceste piese infatiseaza invariabil viata plebei. Centrul atentiei este omul simplu. Kagotsurube (Curtezana) si Tsubosaka-Dera (Miracol la Tsubosaka) sunt exemplele reprezentative pentru acest tip de piese. Drama domestica este in esenta o poveste realista. Insa nu este ceva neobisnuit pentru aceste piese sa aiba actori si punere in scena nerealiste, cu accentul pus pe aspecte superficiale cum ar fi elocutiunea si culorile splendide in loc sa fie pus pe elemente interne cum ar fi consistenta logica a povestii.

In functie de origine, piesele kabuki pot fi clasificate in urmatoarele 3 grupe:

I) Piese adaptate din drame noh si kyogen;

Un numar substantial de piese muzicale comice sunt adaptate din kyogen, cum ar fi Migawari Zazen, Piesele muzicale mai serioase, cum sunt Kanjincho sau Musume Dojoji, sunt adaptate din piese obisnuite noh. Acestea sunt caracterizate de gratie si demnitate excesive, reflectand originile lor nobile. Punerea in scena a multora dintre aceste piese a fost preluata direct din teatrul noh. Scena are doar un fundal care infatiseaza un pin batran, si doua ecrane laterale cu paduri de bambus.

2) Piese adaptate din teatrul de papusi;

In aceste piese textul este aproape identic cu textul piesei copiate. Sunt inca jucate intr-un stil original, apartinand teatrului de papusi. Un cantaret si acompaniamentul sau stau in dreapta scenei pe o dais, ca si in teatrul de papusi. Dar versurile propriu-zise sunt spuse de actori, iar pasajele narative si descriptive sunt lasate cantaretului. In teatrul de papusi, intregul text este cantat si recitat de cantaret. Printre piesele reprezentative pentru acest grup se numara Chusingura si Tsubosaka-Dera.

3) Piese scrise special pt kabuki

In acest grup sunt incluse un numar considerabil de lucrari dramatice excelente, cum ar fi Kagotsurube.

Am gasit pe youtube o serie de filme foarte interesante. Prezinta un dans, o piesa adaptate dupa un teatru de papusi – cred -. Principalul avantaj al acestor filme este faptul ca sunt comentate in engleza, si putem sa intelegem si noi. Fascinant :) . Tipa se misca absolut superb.

Partea 1: aici.

Pentru cei interesati, partea a2a aici si partea a3a aici.

Va urma:

  • elemente estetice;
  • actori.

06
Jun

Din mitologia asiatica Part 4

By dalethion 0 Comments
Categories: cultura
No Gravatar

Articolele anterioare se gasesc aici. Acesta va fi ultimul articol despre yurei pentru o perioada de timp. Am insistat atat de mult pe acest subiect pentru ca in Japonia sunt cele mai populare forme de manifestare supranaturala in acest moment, poate si din cauza criminalitatii…si a vremurilor. Sunt multe explicatii, dar nu acesta este scopul articolului. :D Un alt motiv pentru care detaliez atat de mult acest subiect este faptul ca, din toate povestioarele si miturile auzite, precum si dintre toate fantomele pe care le-am urmarit pe micul – si marele – ecran, yurei au reusit sa declanseze acel ceva in mine, sa ma faca sa ma gandesc la un film horror – da, sunt fana filme horror :) – dupa ce l-am vazut. Parca am o teama instinctiva de ei, si nu sunt singura, multi dintre cei care au vazut filme japoneze cu yurei simt fara sa vrea teama si groaza. Tocmai de aceea va urma candva si un articol cu fenomenul yurei in cinema (stiu ca va amenint de ceva timp cu acel articol, dar…nu am dispozitie sa il scriu).

Am mai gasit cateva detalii despre yurei, apoi voi continua cu doua dintre cele mai cunoscute povesti din folclorul japonez si care, evident, includ yurei.

Detalii

Multi yurei sunt fantome de gen feminin care au suferit foarte mult in viata, mai ales din dragoste, si ale caror sentimente foarte puternice de gelozie, durere, regret sau invidie la momentul mortii le-au determinat sa caute razbunare impotriva cui le-a cauzat atat de multa suferinta. Yurei de sex masculin sunt mai putin intalniti, si mai putin probabil cauta razbunare; un tip des intalnit este razboinicul care a murit in timpul luptei, dar nu se poate desprinde de evenimentele istorice la care a luat parte.

Un aspect fizic interesant al yurei este faptul ca nu au picioare, avand urme de fum unde ar fi picioarele unui om normal. Absenta picioarelor se incadreaza in ideea de non-corporalitate a yurei, pentru ca toata fiinta lor este o naluca si le lipsesc granitele pielii sau ale solzilor care tin alte fiinte vii intr-o forma bine definita. Picioarele leaga creaturile de pamant, adica radacinile lor sunt in pamant, iar a nu avea picioare inseamna a fi dezlegat.

Cam astea ar fi detaliile pe care le-am mai gasit, acum sa trecem la povesti.

Povestea lui Okiku

In piesa de teatru kabuki Bancho Sarayashiki, Okiku este servitoare la vila samuraiului japonez Tessan Aoyama. Samuraiul vrea sa seduca fata, dar ea ii respinge avansurile. Aoyama foloseste atunci un siretlic. Ascunde 10 farfurii pretioase si o ameninta pe Okiku ca va spune ca ea a furat acele farfurii daca nu devine amanta lui. In disperarea care o curprinde, Okiku se arunca intr-o fantana si moare. Fantoma lui Okiku iese in fiecare in noapte din fantana, numara de la unu pana la noua, apoi incepe sa jeleasca si sa urle zgomotos. In final Aoyama inebuneste din cauza aparitiilor.

Exista extrem de multe variante ale acestei povesti: Okiku refuzand sa fie amanta stapanului ei si fiind torturata pana la moarte, apoi aruncata in fantana, Okiku fiind vinovata de spargerea unei farfurii si fiind omorata de stapan, sotia stapanului spargand farfuria si acuzand-o pe Okiku. O alta varianta interesanta este cea in care Okiku il aude pe Aoyama planuind sa il omoare pe lordul sau; Okiku ii spune iubitului sau samurai de acest plan, care apoi este oprit. Aoyama afla ca Okiku l-a dat in vileag si o tortureaza pana la moarte dupa care o arunca in fantana.

(Image credit)

Yotsuya Kaidan

Yotsuya Kaidan este povestea lui Oiwa si a lui Iemon. Este probabil cea mai cunoscuta poveste cu fantoma japoneza si a fost adaptata pentru film de peste 30 de ori. A fost scrisa de Tsuruya Nanboku IV pentru teatru kabuki in 1825.

Povestea incepe cu o crima. Iemon, un ronin – adica un samurai fara stapan, deci fara onoare – casatorit cu Oiwa isi omoara tatal socru pentru ca acesta aflase de faptele rele pe care le savarsise Iemon. Fara nici un ban, Iemon este obligat sa isi castige traiul ca mester de umbrele din hartie pentru a isi putea intretine sotia delicata si copilul nou-nascut. Aceasta situatie l-a facut sa o urasca pe Oiwa.

Iemon este atras intr-o intelegere pentru a se casatori cu frumoasa nepoata a unui vecin nobil – si deci bogat – care s-a indragostit de el. Pentru a putea sa se casatoreasca, Iemon si vecinul sau planuiesc sa o omoare pe Oiwa. Iemon o otraveste pe Oiwa sub pretextul ca ii da un medicament care o va ajuta sa isi recapete puterea. Otrava nu o omoara, ci o desfigureaza, parul ii cade si ochii ii secreta o substanta ciudata. Cand se vede intr-o oglinda, disperarea cauzata de ceea ce vede si faptul ca stie ca a tradat-o sotul ei o fac sa moara de inima rea.

Cand un servitor loial, Kobote Kohei, isi da seama de crima care a fost comisa, Iemon il acuza de hotie si il omoara. Apoi porunceste ca Oiwa si Kohei sa fie crucificati pe o usa de lemn care este ulterior aruncata intr-un rau din apropiere.

Crezand ca problemele sale se sfarsisera, Iemon planuieste noul sau mariaj. In ziua nuntii, Iemon ridica valul miresei doar ca sa vada fata schimonosita a Oiwei. O decapiteaza pe loc, doar ca sa isi dea seama ca de fapt isi omorase noua nevasta. Ingrozit, fuge catre casa vecinului ca sa ii marturiseasca fapta. Acolo este intampinat d efantoma lui Kohei. Dupa ce injungie fantoma, Iemon isi da seama ca si-a omorat vecinul, fostul sau “nou-socru”. :)

Iemon este apoi continuu bantuit. Oriunde se duce, vede fata ruinata a Oiwei. Cautand sa scape cumva, se retrage in munti si se apuca de pescuit. In loc de pesti, el agata placa de lemn cu corpurile Oiwei si al lui Kohei. Apoi se retrage intr-o cabana din Hebiyama, unde franghiile cabanei se transforma in serpi, iar fumul provenit de la foc se transforma in parul Oiwei.

Fugind si din cabana, se intalneste cu fostul sau cumnat – fratele noii noveste – care il ucide pe Iemon si razbuna toate crimele.

(Image credit 1,2 & 3)

05
Jun

Craniile de cristal – mit sau teoria conspiratiei? Part 3

By dalethion 1 Comment
Categories: cultura
No Gravatar

Toata seria de articole o gasiti aici.

Am discutat despre descoperirea celui mai important dintre aceste cranii, despre rezultatele analizei lui, apoi despre teoriile care s-au formulat in privinta celor 13 cranii de cristal, acum a venit – in sfarsit – momentul ca eu sa imi dau parerea despre noul film “Indiana Jones and The Kingdom Of The Crystal Skull”, care a readus in atentia publicului povestea craniilor.

Nu stiu daca in Romania a ajuns filmul in salile cinematografelor, dar aici este foarte popular. Am fost si eu acum cateva zile sa il vad, in principal pentru ca trata un mister de care eram fascinata. Eh, concluzia – trista, de altfel – este ca “Indy” a amestecat atatea legende si locuri si culturi incat nici el nu mai stia ce cauta de fapt.

Atentie – Acest articol s-ar putea sa contina spoilere despre film. Daca nu vreti sa aflati detalii despre film, atunci…nu cititi. :D

In film exista 13 cranii de cristal, intr-adevar. Dar toate sunt alungite.

Adica ajungem sa vorbim si despre craniile alungite un pic:

Craniile peruviane elongate si trepanate sunt vechi de peste 2000 de ani si origineaza din regiunea Paracas a Peru. Practica “legatului craniului” si a trepanarii pentru a il face mai alungit este veche de 9000 de ani. Trepanarea era procedeul chirurgical prin care se indeparta o parte a craniului. Se presupune ca trepanarea se facea pentru a elibera presiuna cauzata de “legat” sau pentru a avea acces la creier. Nu a fost inteles cum se executau aceste operatii pana cand o trusa completa chirurgicala a fost descoperita. Aceasta include cutite de obsidian, spatule facute din dinti de balena, comprese de bumbac, bandaje, ata si ace. Surprinzator, pacientii supravituiau acestor interventii primitive. Alungirea craniului era obtinuta prin legarea capului copilului cu materiale textile, franghie si scanduri. Pe masura ce copilul crestea, craniul sau se alungea. Aceste practici au fost studiate si discutate de antropologi amanuntit. In ultimii ani, entuziastii OZN-urilor si ai teoriei conspiratiei au oferit o miriada de sugestii de alternative privind existenta acestor cranii fascinante.

(Image Credit 1 & 2)

Oamenii de stiinta au spus ca aceasta practica se facea ca semn al aristocratiei. Eu acum stau si ma intreb…de ce tocmai acest semn pentru a te considera aristocrat? In general oamenii nu isi imita zeii sau o fiinta pe care o considera deosebita si mai presus de toate? Si daca e asa, atunci pe cine imitau cand au hotarat ca un craniu alungit e un semn de aristocratie?

Indiana Jones imbratiseaza, evident, teoria conspiratiei si a existentei unei civilizatii extraterestre pe Terra. Spre deosebire de legenda amerindiana originala conform careia cele 13 cranii trebuiesc reunite, ele fiind dispersate in lume, in film 12 dintre cranii sunt reunite, si au si schelet. Extraterestru, evident. Al 13-lea craniu este ceea ce ii lipseste vizitatorului spatial ca sa isi reintregeasca “fiinta” compusa din 13 schelete de cristal. Cum unul dintre schelete nu are craniu, extraterestrul nu isi poate recapata forma si nu poate pleca “acasica”.

Desi o poveste fascinanta, te face sa te intrebi de ce a venit in primul rand acel extraterestru pe Terra, care au fost motivatiile lui si cine a reusit sa ii fure un craniu unei fiinte cu puteri psihice extraordinare, craniu care era stapanit de un camp magnetic foarte puternic si care adera la scheletul sau de la distanta de 5 metri.

Singurul merit al acestui film – care incurca civilizatiile mayasa, inca, Amazonul cu Peru, America si Africa samd – este faptul ca a directionat atentia publicului catre o enigma a zilelor noastre, nu foarte cunoscuta, dar absolut fascinanta. Macar asa sa mai citeasca si haifaivistii nostrii. Si ai lor.

« Previous Entries
Next Entries »










Noi vorbim despre











Add to Technorati Favorites