Pauza de Cafea Blog

ATENTIE Articolul de mai jos nu este scris de mine, ci de Ahmed Osman. Pentru mai multe detalii, consultati cartea sa pe acelasi subiect. Articolul este mult scurtat pentru usurinta cititorului. Si tradus, evident. Nu l-am gasit decat in varianta englezeasca, desi cartea sa o am in romana.

Restul articolelor din serie le gasiti aici.

Primul monoteist

Akhenaton este cel mai misterios si interesant dintre faraonii egipteni. El a creat o revolutie in religie, filozofie si arta care a rezultat in introducerea primei religii monoteiste cunoscuta in istorie. Sigmund Freud, tatal psihoanalizei, a fost primul care a sugerat o conexiune intre Moise si Akhenaton. In ultima sa carte, “Moise si monoteismul”, publicata in 1939, Freud a afirmat ca Moise era un oficial de la curtea lui Akhenaton si un sustinator al religiei lui Aton. Dupa moartea lui Akhenaton, Moise a ales tribul israelit care traia la est de delta Nilului ca sa devina poporul sau ales, i-a scos din Egipt in Exod, si le-a insuflat principiile religiei lui Akhenaton. Cand arheologii moderni au intalnit potretul ciudat al lui Akhenaton in ruinele Tell el-Amarna in mijlocul secolului al XIX-lea, nu erau siguri cum sa il catalogheze. Unii au crezut ca era o femeie deghizata in rege. La inceputul secolului XX, cand orasul Amarna fusese excavat si mai multe se stiau despre el si familia lui, Akhenaton a devenit un punct de atractie pentru egiptologi, care l-au vazut ca pe un umanist vizionar, dar si ca pe primul monoteist.

In incercarea mea de a verifica teoria lui Freud examinand descoperiri arheologice recente, am ajuns la concluzia ca Moise era insusi Akhenaton. Fiul lui Amenhotep III si al regineri Tiye (fiica lui Yuya, pe care l-am identificat ca fiind patriarhul Iosef), Akhenaton avea un tata egiptean si o mama israelita. Yuya fusese numit de Thutmosis IV ca Stapan al Cailor Regelui si Deputat al Cavaleriei Regale. Cand a urcat pe tron, conform traditiei, Amenhotep III s-a insurat cu sora sa Sitamun, care era doar un copil de trei ani atunci. Insa in anul al doilea al domniei sale, Amenhotep a decis sa se insoare si cu fata lui Yuya, Tiye, fata pe care o iubea, si facut-o Marea sa Sotie Regala (conform obiceiurilor egiptene regele putea sa se insoare cu cate femei dorea, dar regina, ai carui copii ii vor urma la tron, trebuia sa fie sora lui). Ca si cadou de nunta, Amenhotep i-a dat lui Tiye fortareata Zarw, in aria moderna Kantara din Sinaiul de nord, capitala pamantului Goshen, mentionat in Biblie ca aria in care israelitii traiau in Egipt. Aici el a construit un palat de vara pentru ea.

Nasterea lui Moise

Amenhotep, care a devenit mai tarziu cunoscut ca Akhenaton si Moise, a fost nascut in anul al 12-lea de domnie al tatalui sau Amenhotep III, 1394 i.Hr, in palatul regal de vara din Zarw. Adica aceeasi locatie in care s-a nascut si Moise. Dar contrar povestilor din Biblie, Moise a fost nascut inauntrul palatului regal. Mama sa, regina Tiye, mai avea un fiu, Tuthmosis, care a murit cu putin timp inainte de nasterea lui Amenhotep. Tuthmosis fusese educat si antrenat la rezidenta regala din Memphis inainte sa dispara in mod misterios – se crede ca a fost rapit si asasinat de preotii lui Amon. Temandu-se pentru siguranta lui, Tiye si-a trimis fiul, pe Amenhotep, pe rau catre casa tatalui sau israelit din afara Zarw (aceasta este originea bebelusului biblic descoperit pe rau).

Motivul pentru ostilitatea preotilor fata de tanarul print era faptul ca Tiye, mama lui, o israelita, nu era mostenitoarea legitima la tron. Deci nu ar fi putut fi acceptata ca si consoarta zeului Amon. Daca fiul lui Tiye ar fi luat tronul, aceasta ar fi fost vazuta ca o noua dinastie de regi care nu apartineau lui Amon. In primii sai ani, mama sa l-a tinut pe Amenhotep departe de rezidentele regale de la Memphis si Teba. El si-a petrecut copilatia la marginea orasului Zarw, ingrijit de sotia fratelui mai mic al reginei, generalul Aye. Mai tarziu, Amenhotep sa mutat la Heliopolis, la nord de Cairo, pentru a primi educatie sub supervizarea lui Anen, preotul lui Ra, care era fratele mai mare al lui Tiye.

Tanarul Amenhotep a aparut prima data in capitala Teba cand avea 16 ani. Acolo a intalnit-o pe Nefertiti, sora sa vitrega, fiica lui Sitamun, si s-a indragostit de ea. Tiye, mama sa, a incurajat aceasta relatie, realizand ca o casatorie cu Nefertiti, mostenitoarea, ar fi fost singurul mod ca el sa isi castige dreptul la tron.

Va urma, pe acelasi subiect.

Vom incepe sa vorbim despre ceea ce se crede a fi stramosul tehnologiei moderne. Am destul de multa informatie despre acest subiect, deci pregatiti-va de lectura.

Printre comorile Muzeului National Arhaeologic Grec din Atena se afla fragmentele celui mai complex obiect stiintific datand din Antichitate. Ruginind si macinandu-se dupa 2000 de ani sub mare, cadranele, angrenajele si placile inscrise prezinta istoricilor o problema foarte interesanta. Din cauza acestui mecanism se pare ca va trebui sa ne revizuim multe dintre presupunerile facute in legatura cu stiinta greaca. Studiindu-l se pot afla indicii vitale privind adevaratele origini ale tehnologiei avansate a grecilor care a parut atat de neobisnuita civilizatiilor moderne.

Din fragmente se poate reconstrui destul de precis obiectul initial. Era un fel de cutie cu cadrane pe exterior si cu un foarte complex sistem de roti dintate montate inauntru. S-ar putea spune ca semana cu un ceas foarte complex din secolul XVIII. Usite atasate la cutie protejau cadranele, si pe toate suprafetele cutiei, usitelor si cadranelor erau inscriptii grecesti care descriau modul de operare si constructia instrumentului. Cel putin 20 de roti dintate din mecanism au fost pastrate, incluzand un angrenaj foarte extravagant montat pe o platforma care se invartea si care parea sa fie un fel de angrenaj diferential sau epiciclic.

Nu s-a mai gasit nimic asemanator acestui instrument, nici macar din vreun text antic stiintific sau din vreo aluzie literara. Dimpotriva, din tot ceea ce cunoastem despre stiinta si tehnologia elena se presupune ca acest instrument nu ar trebui sa existe. Unii istoricii au sugerat ca grecii nu erau interesati in a experimenta din cauza unei “lehamite” – probabil indusa de existenta institutiei sclaviei – catre munca manuala. Pe de alta parte este de mult recunoscut si acceptat faptul ca in matematici abstracte si in astronomie matematica nu erau incepatori, ci oameni de stiinta care atinsesera un inalt grad de sofisticare. Multe dintre instrumentele stiintifice grecesti cunoscute noua din descrieri scrise arata multe ingeniozitate matematica, dar in toate cazurile reprezentarea mecanica a instrumentului pare destul de simplista. Rotile dintate erau in mod sigur cunoscute grecilor, dar erau folosite doar in aplicatii simple. Ei foloseau perechi de roti dintate penttru a schimba viteza angulara, sau pentru a aplica putere printr-un unghi drept, cum ar fi in moara de apa.

Chiar si cele mai complexe instrumente mecanice descrise de scriitori antici Heron din Alexandria si Vitruvius contineau doar un agrenaj simplist. De exemplu, taximetrul folosit de greci pentru a masura distantele calatorite cu o caruta folosea doar perechi de roti zimtate (sau roti si legaturi). Se poate spune ca daca grecii stiau principiile alcatuirii unui angrenaj, atunci nu aveau de ce sa intampine dificultati dacca voiau sa construiasca un mecaniism epiciclic. Acum stim din fragmentele de la Muzeul National ca grecii intr-adevar faceau astfel de mecanisme, dar aceasta revelatie este atat de neasteptata incat unii carturari au crezut la inceput ca fragmentele trebuie sa apartina unui instrument modern.

Putem sa fim deci intr-adevar siguri ca acest instrument este antic? Daca este antic, atunci care ii este scopul? Ce ne poate spune despre lumea antica si despre evoluta stiintei moderne? Pentru a verifica datarea fragmentelor trebuie sa discutam mai intai despre descoperirea lor, adica despre arheologia la adancime mare. Chiar inainte de Paste in 1900 un grup de Scafandri dodecanezi care culegeau bureti au fost obligati de furtuna sa ancoreze langa mica insula sudica greaca Antikythera. Acolo, la o adancime de aproape 70 de metri au gasit epava unei corabii antice. Cu ajutorul arheologilor greci epava a fost explorata, cateva statuete de bronz si marmura, precum si alte obiecte, au fost recuperae. Dar dificultatile scufandarii in adancime erau imense in, in septembrie 1901, “Excavarea” a fost abandonata. Opt luni mai tarziu Valerios Stals, un arheolog de la Muzeul National, examina niste bucati de bronz calcifiat si ruginit care fusesera puse deoparte ca posibile bucati dintr-o statuie distrusa. Dintr-o data a recunoscut printre ele fragmentele unui mecanism.

Mecanismul reconstruit:

(Image credit)

Va urma

Urmatoarele articole din serie se gasesc aici.

Toate articolele din aceasta serie le gasiti aici. Nu o sa mai intru mult in detalii referitoare la acest manuscris din cauza ca sunt destul de tehnice si necesita cunostinte de lingvistica si istorie. Nu uitati ca in articolul anterior gasiti toate foliile manuscrisului la rezolutie foarte mare, daca sunteti curiosi.

Deci astazi vom vorbi – cam lung va fi discursul, ce-i drept – despre solutii propuse pentru traducerea manuscrisului. Majoritatea ideilor vin din carti scrise de unii dintre cei despre care vom discuta si care au reluat metodele predecesorilor lor.

Inceputurile

Wilfrid Voynich, fiind convins ca manuscrisul este un document istoric important, voia sa il descifreze. Astfel, el a oferit fotocopii mai multor experti in cercetare medievala.

Kahn spune ca acestia au fost: paleograful H. Omont de la Bibleoteca Nationala a Parisului, profesorul A.G.Little, o autoritate in Bacon, o autoritate a Harvard-ului in ceea ce priveste anatomia, George Fabyan de la Laboratoarele Riverbank, vice-presedintele Societatii Regale Astronomice din Londra, si chiar Dom Aidan, Cardinal Gascon, prefectul Arhivelor Vaticanului.

Newbold si Manly

In 1919, unele dintre reproducerile dupa manuscris au ajuns la William Romaine Newbold, profesor de filozofie la Universitatea din Pennsylvania. El s-a apucat de lucru si a decis ca manuscrisul este bazat pe un cifru foarte complicat, implicand anagrame ale literelor. A prezentat solutii text a diferitelor pagini ale manuscrisului, sugerand ca a fost scris de Roger Bacon, si ca Bacon a inventat si a folosit telescopul si microscopul. A prezentat aceste rezultate in aprilie 1921, impreuna cu prezentarea lui Wilfrid Voynich despre istoria manuscrisului si o prezentare despre validitatea afirmatiilor lui Newbold facuta de profesorul de medicina C. E. McClung.

In 1926 Newbold a murit si cartea pe care planuia sa o scrie a fost publicata post-mortem de prietenul sau Roland Grubb Kent in 1928. Rezultatele sale au fost sustinute de oameni importanti ca Etienne Gilson si Raoul Carton.

Printre altele, Newbold a identificat o pagina a manuscrisului ca fiind o ilustrare a marii nebule Andromeda. Ilustratia arata o structurala spiralata clasica si textul descifrat include cuvinte care se refera la o spirala din cer. Problema este ca structura spiralata a acestei nebunle poate fi deslusita doar cu telescoape moderne (care abia aparusera in zilele lui Newbold).

In 1931 John Manly a scris un eseu critic despre teoria lui Newbold, dezvaluindu-i principalele puncte slabe. Newbold nu a folosit litere ale manuscrisului, ci iregularitatile marginilor literelor observate sub lupa, pe care le-a convertit in litere. Arbitralitatea solutiei bazate pe anagramare a fost insa cea mai importanta obiectie adusa lui Newbold. Reputatia lui Newbold si tuturor celor care ii acordasera sustinerea a avut de suferit si astfel toti cercetorii au inceput sa fuga de acest manuscris.

Universitatea Catolica din America

In 1931, doamna Voynich a adus o fotocopie a manuscrisului profesorului H. Hyvernat de la Universitatea Catolica. Hyvernat era un binecunoscut expert in limbi din Asia Mica. In 1910, a descoperit o colectie majora a Manuscriselor Copte, si de atunci s-a angajat intr-un efort de a tine toata colectia unita, in loc sa fie imprastiata prin diferite librarii din intreaga lume. Libraria Pierpont Morgan din New York a dorit achizitionarea intregii colectii, si este de mentionat ca si Wilfrid Voynich interactiona cu aceasta librarie si ca a corespondat cu Hyvernat pe subiectul altor manuscrise.

Intorcandu-ne la manuscrisul Voynich, atat Hyvernat, cat si asistentul sau, fratele Theodore Petersen, au fost imediat atrasi de problema reprezentata de manuscris. Profesorul Hyvernat era insa prea ocupat si prea bolnav pentru a putea petrece prea mult timp studiindu-l. Petersen insa nu era.

Theodore C. Petersen
Petersen si-a inceput studiul facand o copie de mana dupa manuscris, folosind originalul pastrat intr-un seif in New York doar pentru pasajele grele. L-a terminat in 1944. Fiecare pagina a acestei transcrieri include comentarii despre ce ar putea reprezenta. De asemenea indica secventele ciudate de litere si subliniaza cuvinte frecvente. A inclus multe tentative de a identifica plantele diin sectiunea herbala, folosind material de la Holm si O’Neill.

A lucrat la manuscris pana la moartea sa, dar in afara de multitudinea de notite de pe transcrierea sa de mana, nici o teorie sau concluzie nu s-a pastrat. La moartea sa, materialul a fost dat lui Friedman si un inventar a fost facut de Tiltman.

Cam atat deocamdata. Voi continua maine cu niste teorii contemporane si voi sari peste cateva rezultate nesemnificative. Asta e MARELE meu defect:cand scriu despre ceva ce imi place totul mi se pare important si uit sa mai si inchei.

Va urma