Pauza de Cafea Blog

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici. Dupa ceva timp revenim la discutia despre Piatra filozofala.

Alchimistul a obtinut acum prima forma a materialului sau, inainte ca acesta sa fi devenit imperfect prin greselile naturii. El este alcatuit din Prima Materie si o scanteie de viata. Urmatorul pas este deci sa omoare materialul si sa ii elibereze scanteia divina. Aceasta se facea prin supunerea materialului la o caldura umeda, de exemplu prin incalzirea vasului alchimic intr-o baie de apa sau in balega. Materialul care zacea pe fundul vasului devenea treptat negru, semn ca a devenit Prima Materie, o masa moarta, fara caracteristici, care fusese furata de orice atribut, incluzand culoarea. Negrul era considerat absenta culorii.  Se credea ca materialul va putrezi. Acest procedeu era numit putrefactie. Vaporul – scanteia de viata, mercurul filozofal sau spiritul – iesea din vas, iar alchimistiii au observat ca putrefactia era insotita de un miros foarte greu, “miros de mormant”.

Aceasta era prima parte a lucrarii, nigredo sau “etapa neagra”, numita si Cioara neagra, Capul ciorii, Capul corbului sau Soarele negru. Era simbolizata de un cadavru in putrefactie sau de o pasare neagra, un om negru, un rege ucis de razboinici sau de un rege mort mancat de lupi. Adepti diferiti ajungeau la nigredo in moduri diferite. O metoda simpla era sa incalzesti cuprul cu sulf, ceea ce il tranforma intr-o masa neagra de sulfat de cupru – Prima Materie. Desi era neagra si mirosea urat, Prima Materie aflata in putrefactie era potentiala Piatra. Alchimistii credeau ca o referire la aceasta se gasea in Cantecul lui Solomon: “Sunt negru dar am potential/ O, voi fiice ale Ierusalimului”.

Era esential ca materialul sa putrezeasca pentru ca putrefactia era considerata o conditie necesara a vietii.  Samanta care cadea in pamant murea si putrezea, eliberand principiul de viata care cauza cresterea unor noi vlastare (Moartea din Tarot). In Evul Mediu exista credinta ca broastele erau nascute din namolul care putrezea, albinele si alte insecte erau nascute din cadavrele animalelor, viespiile din asini morti, carabusii din cai morti, lacustele din magari. Intr-un sens mai larg, preludiul esential renasterii era moartea, reala sau simbolica, Alchimistii obisnuiau sa il citeze pe Sfantul Paul: “Prostule, ceea ce tu cauti nu va aparea decat daca va muri inainte.” si “Si asa este de asemenea si reinvierea mortilor. Este semanata in coruptie si este crescuta fara coruptie…Este semanata ca un corp natural; este ridicata ca un corp spiritual.” De asemenea ei il citau si pe Iisus: “Daca o samanta de grau nu cade in pamant si nu moare, ea va ramane singura; dar daca moare, ea va aduce mult belsug.”, ceea este corolarul spiritual al urmatorului vers “Cel care iubeste viata o va pierde; iar cel care si-a urat viata in aceasta lume si-o va pastra pentru eternitate.”

Nigredo este moartea falsa a initierii in artele mistice. Aceasta este o idee primitiva; printre aborigenii australieni de exemplu, initierea unui magician includea si un somn de moarte urmat de renastere. Alchimistul este “in uter”, preocupat adanc doar de persoana sa, si se supune unei morti mistice identificata de adepti cu melancolia, o stare de dezgust neajutorat si putrezire spirituala in care spiritul sau scanteia divina abandoneaza corpul si sufletul (Omul spanzurat in Tarot). Eul original sau Prima Materie moare in agonia neagra a nigredo.

O paralela a fost deseori trasa intre nigredo si Crucificare, din care Omul Dumnezeu s-a ridicat pentru a trai. “Moartea” era o crucificare in sensul unei perioade in care suferinta atingea cote maxime. Era simbolizata de un sarpe batut in cuie pe o cruce: “Asa cum Moise a ridicat sarpele in salbaticie, asa trebuie si Fiul omului sa fie ridicat.”

Alchimistul este acum “mort”, putrezind in melancolie, dar incet o iluminare vindecatoare vine o data cu descinderea molcoma a mercurului filozofal, inspiratie adevarata, scanteia divina. Vaporul eliminat in timpul putrefactiei pluteste deasupra materialului negru din vas asa cum Sfantul Duh plutea pe deasupra apelor din Geneza; penetreaza Prima Materie, o anima si creaza embrionul care va forma Piatra. Procedeul este descris intr-o versiune alchimica a Liturghiei scrisa de Nicholas Melchior care a fost astrologul regelui Ungariei la inceputul secolului al XVI-lea (paralela intre lucrarea alchimica si transformarea painii si a vinului in corpul si sangele lui Hristos in Liturghie a fost semnalata de multi alchimisti): “Atunci va aparea pe fundul vasului marele etiopean, ars, calcinat, purificat, mort si fara de viata.” Etiopeanul este Prima Materie neagra, “El cere sa fie ingropat, sa fie imbaiat in propria sa umiditate si apoi sa fie calcinat molcom pana cand se va ridica in forma stralucitoare din salbaticul foc…Uitati renasterea etiopeanului!”

Va urma pe acelasi subiect.

Restul articolelor din aceasta serie la gasiti aici. Astazi continuam sa vorbim despre Piatra filozofala, mai exact despre operatiunile alchimice prin care se presupune ca se va obtine aceasta Piatra.

O data ce incepatorul a ales un material de baza, el trebuia sa faca fata dificultatii de a afla ce operatiuni ar trebui sa faca, Aceasta era din nou o problema care trebuia abordata prin incercari repetate. Expertii rar cadeau de acord asupra procedeelor necesare pentru a fauri Piatra sau asupra ordiniii in care trebuiesc facute. Autoritatile timpurii in domeniu in general spuneau ca erau patru etape principale in opera, distinse prin aparitia a patru culori: negru, alb, galben si rosu, in materialul din vas. Aceasta secventa de culori apare in una dintre cele mai vechi carti cunoscute despre alchimie, Physika kai Mystika (“Fizicul si misticul”) scrisa de Bolos Mendes in Egipt in aproximativ 200 i.Hr. Este probabil legata de cele patru elemente si de semnificatia din punct de vedere numerologic a lui 4 ca fiind numarul care guverneaza forma si constructia lucrurilor, precum si a facerii aurului. Pana la sfarsitul Evului Mediu numarul de etape fusese redus la trei: negru, alb si rosu, reflectand trinitatea mercurului, sulfului si sarii si semnificatia numarului 3 ca numar al creatiei, incluzand crearea aurului. Dar acestea erau doar etapele principale, iar detaliile lucrarii variau de la un expert la altul.

Unii alchimisti spuneau ca erau sapte procedee in lucrare, altii spuneau douasprezece. Cele sapte procedee corespundeau celor sapte zile ale creatiei si celor sapte planete, pentru ca influenta fiecarei planete se presupunea ca genereaza propriul sau metal pe Pamant. Metalele variau in gradul de perfectiune de la plumb, cel mai impur, pana la aur. Alchimistul incepea cu materialul sau in starea cea  mai impura si il perfectiona gradat pana la aur, pasii din lucrare corespunzand ascensiunii sufletului prin sferele planetare. (Acesta este unul dintre motivele pentru care Saturn, stapanul plumbului, corespunde Lumii in tarot, cartea care marcheaza inceputul progresului cabalistului). Cele douasprezece procedee erau legate de semnele zodiacului. Lucrarea trebuia sa copieze fenomenele din natura, iar cele douasprezece luni sau zodiacul alcatuiesc un ciclu complet al anului, in care natura se misca de la nastere, la degradare,  moarte si renastere.

Alchimistul englez George Ripley a dat o lista a celor douasprezece procedee in “Compendiul alchimic” scris in 1470, iar o lista foarte similara a fost data de un alt adept, Josephus Quercetanus, in 1576. Procedeele sunt calcinare, solutie, separare, conjunctie, putrefactie, coagulare, cibare – a da lucrarii “hrana” -, sublimare, fermentare, exaltare, multiplicare si proiectare.

Orice interpretare a acestor procedee, chimica sau psihologica, este in mod necesar una de conjunctura, dar primii pasi, pana la putrefactie, se presupuneau ca purifica materialul de baza si ca ii distrug proprietatile caracteristice, reducandu-l la Prima Materie si eliberandu-i spiritul sau scanteia divina. Calcinarea insemna incalzirea metalului de baza al lucrarii in aer pana cand acesta era redus la o pudra fina sau cenusa. Ripley spunea ca aceasta necesita o caldura moderata, intretinuta timp de un an, ceea ce aduce aminte de comentariul unui alchimist timpuriu arab: “Calcinarea este comoara unui lucru; sa nu va fie frica de calcinare.” Distrugand forma externa a metalului de baza, calcinarea se presupunea ca ii sterge si toate calitatile externe.

Din punct de vedere spiritual calcinarea probabil ca semnifica pasiunea din aspiratie si disciplina auto-impusa, simbolizate in tarot prin Ziua Judecatii. Lucrarea incepe cu o insatisfactie arzatoare cu privire la propria persoana si viata, cu o dorinta nestapanita de a atinge lucruri marete. Este un proces de auto-observare si auto-judecata, in care un om se cantareste constant si conclude ca doreste. Combinat cu o determinare neclintita de a evolua, rezultatul este dezintegrarea eu-lui. Aspectele externe, de suprafata, ale personalitatii sunt arse si ceea ce ramane este “pudra” omului din interior.

Al doilea pas, solutia, insemna dizolvarea pudrei calcinate intr-o “apa minerala care nu uda mainile”. Aceasta apa minerala este mercurul si unii dintre alchimisti probabil ca adaugau compozitiei mercur obisnuit, dar mai des, se pare, vaporii care erau eliberati in timpul calcinarii, considerati mercur filozofal, erau condensati in lichid mercurial in care se dizolva pudra. Multi alchimisti se plangeau de dificultatea acestui procedeu.

Reducerea materialul de baza la o stare lichida era de obicei considerata o treapta importanta timpurie in lucrare, “Nu faceti nici un procedeu pana cand totul nu este apa.” Era o credinta raspandita faptul ca toate lucrurile au venit din apa si aceasta era si credinta autoritatilor in domeniu Platon si Aristotel care credeau ca metalele erau facute de apa din pamant, In Timaeus Platon clasifica ca apa tot ce poate exista in stare fluida, incluzand metalele care pot deveni fluide cand sunt incalzite. Aurul este apa “de tip fuzibil”, iar mercurul este “apa de tip stralucitor si solid”. Aristotel a spus ca sunt doua tipuri de expiratie sau suflu care se ridica din pamant cand sunt incalzite de soare. Unul este mai vaporos si mai umed, celalalt mai uscat si mai solid. Cand aceste sufluri sunt prinse in interiorul pamantului, ele se transforma in metale si minerale. Metalele “sunt toate produse de prinderea suflului vaporos si umed, in special in pietre, ale caror uscare il comprima si il solidifica”. Metalele sunt “intr-un sens apa, dar in altul nu sunt: a fost posibil ca materialul lor sa se transforme in apa, dar acum nu mai pot face asta”. Fiecare metal “este rezultatul solidifcarii sulfului inainte de a se transforma in apa.”

Va urma pe acelasi subiect.

PS Stiu ca acest articol nu e frumos pentru ca nu are poze sau videoclipuri, dar nu prea stiu ce poze insotitoare as putea sa ii pun…

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici.

Mercurul alchimistilor nu era  mercur obisnuit, ci era “mercurul filozofal”, o substanta ideala fata de care mercurul gasit in natura este doar o aproximatie imperfecta. Alchimistii mai credeau in alte cateva subtante ideale, putand gasi sustinere pentru existenta lor in teoria lui Platon a formelor si de asemenea in Aristotel, care explicase ca cele patru elemente asa cum le stim noi nu sunt de fapt elementele adevarate. Elementul “aer”, de exemplu, este o rafinare a aerului pe care il respiram, care este de fapt o amestecatura a celor patru elemente, dar in care aerul este preponderent.

Locul mercurului in alchimie a fost afectat nu doar de teoria clasica – care nu a ajuns la alchimistii medievali in mod direct, ci prin scriitorii arabi, tradusi in latina incepand cu secolul al XII-lea -, dar si de Biblie. Mercurul filozofal a fost identificat cu Spiritul lui Dumnezeu care plutea deasupra apei in Geneza. Dumnezeu a facut Prima Materie, o intunericime goala – “Si pamantul era fara de forma si gol; si intunericul plutea pe suprafata adancimii”. Intunericimea s-a condensat in vapori de apa devenind apele deasupra caruia calatorea Sfantul Duh. Spiritul a animat Prima Materie apoasa si a format-o intr-un model care continea posibilitatea tuturor lucrurilor. Actiunea Spiritului a fost vazuta ca o impregnare si o nastere, aducand aminte de vechile mituri conform carora viata Universului este consecinta activitatii sexuale a zeilor. Orthelius, un alchimist de la sfarsitul secolului al XVI-lea, spune ca Sfantul Duh “a impregnat – incubavit – pe fata apelor” si “a stat pe apele vechi, le-a impregnat si a crescut o samanta inauntrul lor, asa cum face gaina pe ou.” Acesta se presupune a fi inceputul intregii creatii. Primul capitol din Geneza se spune ca ar fi continut toate secretele artei alchimiei, iar unii dintre adepti au creat procedee care sunt intentionate a fi o copie a celor sapte zile ale creatiei.

Orthelius spune de asemenea ca Spiritul a fost “insuflat in toate lucrurile de cuvantul Domnului, animandu-le”. Aceasta idee este o alta contributie timpurie la teoria Universului in continua vibratie. In Geneza, Dumnezeu creaza exprimandu-si comenzile cu voce tare, in cuvinte si prin expiratie, ca atunci cand Dumnezeu sufla in narile lui Adam pentru a il aduce la viata. Vorbitul si respiratul fac vibratii in aer, iar autoritatea moderna citata mai devreme despre animarea celor patru elemente prin “Cuvantul insuflat asupra lor la Creatie” spune ca rasuflarea cauzata de rostirea Cuvantului a creat vibratii care au patruns intregul Univers. Ocultistii de multe ori identifica spiritul sau scanteia divina dintr-un om cu inspiratia, care inseamna literal ca ceva a fost “suflat” sau insuflat in el. Primul capitol din Sfantul Ioan a ajutat alchimistii si ocultistii sa identifice Cuvantul creativ al lui Dumnezeu cu Sfantul Duh al Genezei, cu principiul vietii, cu suflarea divina din Adam si cu scanteia de lumina divina prinsa in materie. “La inceput a fost Cuvantul, si Cuvantul alaturi de Dumnezeu, iar Cuvantul era Dumnezeu. La fel a fost la inceput si cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost facute de catre el; si fara el nu putea sa fie facut nimic din tot ce s-a facut. In el era viata; si viata era lumina oamenilor. Si lumina stralucea in intuneric; iar intunericimea nu o putea intelege.”

Mercurul, sau “spiritul”, se ascunde dupa foarte multe deghizari in alchimie. In secolele XII si XIII se credea ca metalele erau alcatuite din mercur si sulf. Sulful, care este foarte inflamabil, era vazut ca un principiu masculin activ, pasional, in metale, iar mercurul ca principiul feminin pasiv, apos. Sau cateodata erau vazute ca principiile masculin si feminin semnificand natura dubla a mercurului. Aurul ideal filozofal, Piatra, se credea ca este produsul unei combinatii intre sulful filozofal si mercur intr-o proportie perfecta; alaturarea acestor doua ingrediente, sau reconcilierea opuselor, era un proces esential in incercarea de a crea Piatra.

In secolul al IX-lea un alchimist arab foarte cunoscut, Rhazes, a sugerat ca metalele contin o a treia componenta, sarata. Aceasta idee a devenit foarte importanta in alchimia europeana tarzie si in secolul al XVI-lea Paracelsus sustinea ca totul este alcatuit din mercur, sulf si sare filozofale, dar si din cele patru elemente. “Lumea este asa cum a creat-o Dumnezeu. La inceput avea forma unui corp alcatuit din cele patru elemente. Si-a bazat corpul primordial pe treimea reprezentata de mercur, sulf si sare, si acestea sunt cele trei substamte care alcatuiesc corpul complet. Pentru ca ele formeaza tot ce sta in cele patru elemente, ele poarta toate fortele si caracteristicile lucrurilor efemere. In ele sunt ziua si noaptea, caldura si frigul, piatra si fructul, si orice altceva, inca fara forma.” Aceasta incercare de a impaca ideea de patru – elementele -  cu 3 – mercur, sulf si sare -, apoi cu 2 – opusele, ziua si noaptea etc – si de a le tranforma in 1 – Piatra – a fost una dintre principalele preocupari ale alchimiei tarzii.

Teoria alchimica avea acum o trinitate in materie, corespunzand Trinitatii Divine si naturii triple a omului. In aceasta clasificare, cele trei parti ale omului sunt corpul, sufletul - emotiile, dorintele, inclinatiile naturale si talentele – si spiritul – facultatile mintale complexe: inspiratia, imaginatia, intuitia, discriminarea morala si judecata. In metale, sarea este corpul – inerta, pasiva si feminina. Sulful arzator este sufletul, corespunzand pasiunii mistuitoare a barbatului, deci masculin. Opozitiile sulfului si sarii sunt legate de mercur, care este bisexual si care corespunde spiritului sau mintii omului, prin care nevoile sufletului sunt traduse in actiuni ale corpului.

Aceasta este o intoarcere la mult mai timpuria diviziune a omului in  corp – echivalentul pneumei coezive a stoicilor -, suflet – pasiuni si apetite, pneuma vitala – si spirit – pneuma rationala, sau la scara universala Logos-ul Sfantului Ioan, Cuvantul Domnului care este de asemenea Gandul Domnului – Hokmah si Binah in Cabala. Conform teoriei coborarii sufletului printre sfere, spiritul este ascuns in suflet. Cand sufletul se ridica din nou dupa moarte, isi arunca straturile unul cate unul, pana cand intregul suflet dispare si spiritul este reunit cu Dumnezeu.

Va urma pe acelasi subiect.