In toate filmele americane vedem cum eroul principal este pus in situatia de a face o alegere dificila. Si, conform traditiei, stim ca va face cea mai populara alegere, astfel incat sa ne asigure un happy end. Dar pe ce criteriu a facut alegerea? Simplu, “the right thing”! Adica ales binele, a facut ceea ce era corect. Asa trebuie, nu? Asa ne invata si parintii si scoala si guvernul. Dar ce inseamna “bine”, “corect”?
Hai sa ne uitam la cateva situatii mai mult sau mai putin reale, dar foarte posibile.
Sa presupunem ca suntem la conducerea unei tari foarte mari si foarte puternice care consuma 25% din petrolul consumat in toata lumea, dar detine doar 3%. Hai sa spunem ca cei care ne vand 22% din petrolul consumat in lume nu ne iubesc. Hai sa spunem ca prietenii nostri cei mai apropiati castiga foarte multi bani. Ce este “the right thing to do” pentru noi? Sa respectam suveranitatea Irak-ului si sa acceptam ca cetatenii nostri sa mearga la servici cu autobuzul in loc de SUV cu motor in 8 cilindri, sa ne uitam cum companiile prietenilor nostri apropiati nu fac profituri semnificative, sa acceptam ca economia noastra sa fie obligata sa fie competitiva in fata Indiei si Chinei? Sau sa invadam Irak-ul, sa omoram cateva zeci (sau sute) de mii de oameni, dar sa controlam petrolul lor, sa ni-l vindem ieftin, sa ii ajutam pe prietenii nostri sa faca si mai multi bani?
Sa presupunem ca locuim intr-o tara condusa de un dictator, in care nu poti contrazice guvernul, in care nu poti asculta MTV si nu ai libertarea de exprimare si asociere. Dar benzina este extrem de ieftina (daca nu chiar gratuita), mancare se gaseste din belsug, drumurile sunt bine intretinute si pe strazi nu esti in pericol mai mare decat daca ai fi in Los Angeles. “The right thing” este sa il omori pe conducator, sa iti vinzi pe nimic petrolul, sa accepti o armata de ocupatie, o cultura de ocupatie si moartea zecilor de mii de civili? Sau este sa rezisti cu toate mijloacele si sa lupti impotriva ocupatiei si sa iti pastrezi identitatea nationala? (Pentru cine nu isi aminteste, asta au facut si romanii vreme de mai bine de 600 de ani).
Sa luam exemplul unui psihanalist. A terminat studiile cu note maxime, a publicat in reviste de specialitate, studiaza intens pentru a isi obtine dreptul de a practica psihanaliza, munceste voluntar la centre de cercetare/reabilitare pentru autisti si are succese remarcabile. Pe de alta parte, a incalcat aproape toate conditiile impuse de etica profesiei: are o relatie cu o persoana care incalca in mod constant legea, are probleme nerezolvate cu tatal pe care il uraste si incearca sa il umileasca si sa se razbune pentru o copilaria pe care a avut-o, a practicat analiza pe persoana iubita, a practicat analiza prin telefon, s-a folosit de cunostintele de specialitate pentru a-si manipula parintii si familia. In acest caz, care ar fi “the right thing to do”? Sa fie lasat sa practice si sa ajute acei copii nefericiti si respinsi de societate, facandu-le viata mai frumoasa? Sau sa fie facute publice toate incalcarile eticii si sa i se retraga dreptul de a profesa?
Greu de spus, deoarece viata nu este doar alb si negru. Si nu pot sa accept decizii luate pe motivul ca asa este mai “bine”, “corect”, “cinstit”, “crestineste” etc. E bine doar pentru o parte din cei implicati in problema, pentru ceilalti nu are cum sa fie…
Current Mood:
Confused
Sad
Rolling Eyes & 
Happy
