08
Mar
09

Filme si teroristi

No Gravatar

Vorbeam acum putin timp despre afirmatia ca file-sharing-ul este sursa de informatii pentru teroristi. Iata ca nu a trecut o saptamana si alta stire de acest gen a fost lansata. RAND Corporation a facut public un raport intitulat “Pirateria video, crima organizata si terorismul”, care face o legatura intre pirateria video si teroristi.

Mai exact, raportul afirma ca pirateria video este folosita de catre organizatiile criminale ca sursa de venituri. Sunt date ca exemple cazurile unor organizatii care se ocupa cu “DVD counterfeiting”, adica cu falsificarea DVD-urilor. Mai mult, leaderul echipei ce a redactat studiul afirma ca “Daca cumperi DVD-uri piratate, exista o mare sansa ca cel putin o parte din bani sa ajunga la organizatii criminale si acele fonduri finanteaza activitati mai periculoase, posibil terorism.”

In primul rand, raportul a fost comandat de Motion Picture Association (MPA). Cine este MPA? Cei care se lupta sa sa ii trimita in puscarie pe “criminalii” care downloadeaza filme de pe Internet. Daca procesele si condamnarile de pana acum nu au dat rezultate, le-a venit ideea sa ii acuze pe “criminali” de terorism. Downloadezi filme, esti terorist si pedeapsa va fi mult mai mare.

In al doilea rand, sa lamurim cine sunt “criminalii”. Exista doua mari categorii. In prima categorie intra oamenii care au fost blocati in trafic sau au fost la spital cu o urgenta medicala si nu au reusit sa vada serialul preferat; prin urmare, a doua zi downloadeaza episodul de pe Internet si il vad. Cine pierde aici? Nimeni. Cine castiga bani? Nimeni! Tot aici intra si oameni care, in loc sa dea $12 pentru a vedea un film il downloadeaza si il vad gratis. Cine pierde? Studiourile, s-ar zice. Eu nu sunt atat de sigur. De ce? Simplu: daca iti place un BMW destul de mult, il furi cand ai ocazia sa o faci fara sa fii prins (hai sa nu ne ascundem dupa deget). Daca nu ai o asemenea ocazie, te duci si il cumperi? Cei mai multi nu il cumpara, pentru ca nu isi permit. Intr-un supermarket, imi permit sa cumpar orice fel de arahide sau ciocolata. Dar le cumpar pe toate? Nu, cumpar numai ce imi place. Totul se reduce la raportul pret/calitate. Cand pretul e zero, totul e atragator. Cand pretul nu mai este zero, ne gandim de doua ori inainte de a cumpara. Asadar afirmatia ca un milion de downloaduri inseamna un milion de spectatori pierduti este falsa. Si cine castiga bani daca un om vede filmul acasa gratis, in loc sa plateasca la cinema sau la centrul de inchiriere? Ati ghicit, nimeni!

A doua categorie o reprezinta cei care vand DVD-uri piratate. Da, ei castiga bani. Dar de ce pot ei castiga acesti bani? Sa luam cazul unor filme recente. Producerea filmului a costat – sa zicem – 60 de milioane. In prima zi de difuzare in cinematografe s-au incasat 45 de milioane. In a doua zi, deja s-au acoperit toate cheltuielile si filmul a devenit profitabil. In restul zilelor, pentru cate luni va rula acel film, toate incasarile reprezinta profit. Toate vanzarile de tricouri, afise, autocolante s.a.m.d. reprezinta profit. Toate vanzarile de DVD-uri si toate inchirierile reprezinta profit. Iar acum pretul unui DVD original este intre 20 si 50 de dolari. Sa ceri un asemenea pret exorbitant in conditiile in care filmul si-a acoperit cheluielile si pretul de productie a unui DVD este infim – sub 5 dolari, cu coperta cu tot – mi se pare lacomie pura. Si atunci sa ne minunam ca oamenii prefera sa cumpere DVD-uri pirat? Hmm?

Ce ar mai fi de spus? Trebuie subliniata perfidia autorilor care incearca sa ameteasca cititorii. Cum incearca? Chiar din titlu vedem ca sunt puse in aceeasi oala pirateria, organizatiile mafiote si teroristii. Cei mai multi “pirati” sunt oameni simpli, cu serviciu si care platesc taxe. Ei nu sunt nici mafioti, nici teroristi. Mafiotii sunt o organizatie care produce bani prin mijloace ilegale. Ei nu sunt teroristi si violenta lor este indreptata impotriva unor tinte individuale si producerea panicii este ultimul lucru pe care il doresc. Mafia castiga bani cand economia merge, indivizii sunt prosperi si fericiti si isi pot permite viciile din care castiga organizatia. Teroristii  sunt cu totul si cu totul altceva, ca organizatie. Deci manipularea incepe din titlu.

In al doilea rand, banii produsi de pirateria video sunt produsi numai de o mica parte a “piratilor”, cei care produc copii ilegale ale DVD-urilor. Iar acestia pot castiga bani, in principal, datorita lacomiei studiourilor si a preturilor nerealiste practicate. Pe de alta parte, nu sunt falsificate numai DVD-urile cu filme, dimpotriva. Toata lumea stie de parfumurile pirat, de posetele imitatie, de ochelarii, hainele si ceasurile ce imita firme si modele celebre. Si, daca ne uitam in jurul nostru, vedem ca aceste forme de piraterie sunt mult mai prezente si aduc mult mai multi bani decat DVD-urile piratate.

In concluzie, ni se pregateste ceva. Incet-incet plasa se strange si ne putem astepta sa vedem toate programele de file-sharing scoase in afara legii, pentru linistea MPAA si RIAA.

(Sursa: Reuters via Slashdot)

Current Mood:Alarmed emoticon Alarmed & Angry emoticon Angry

Articole asemanatoare:

  • No Related Post

Leave a Reply




Authors











Noi vorbim despre











Add to Technorati Favorites