De curand mi-am cumparat o carte despre Opus Dei. Cartea trateaza subiectul foarte serios si obiectiv, fara teorii ale conspiratiei, priveste aceasta organizatie atat prin prisma oferita de conducerea Opus Dei – care surprinzator, a fost foarte dornica sa ii ofere autorului toate informatiile, detaliile si comentariile posibile – cat si prin prisma fostilor membri, a criticilor si a adeptilor teoriei conspiratiei. Nu o sa va detaliez prea multe informatii pentru ca inca nu am terminat cartea si nu as vrea sa imi stric ideile pentru un viitor articol. 
Ca sa fim clari, daca ati citit Codul lui DaVinci al lui Dan Brown, atunci Opus Dei era acea organizatie din umbra, “the bad guy” al romanului cu tipul care purta un ciliciu pe o coapsa. Daca nu l-ati citit, atunci Opus Dei este momentan cunoscuta ca o “prelatura personala”, adica o ramura a Bisericii catolice – o ramura conservativa as putea adauga – care este condusa atat de preoti catolici cat si de oameni care nu apartin oficial clergiei. Este singura organizatie de acest fel in lume si este una dintre cele mai controversate – din motive pe care le voi discuta probabil intr-un viitor articol -.
Ei, ca sa ajung la subiectul articolului, ceea ce face aceasta organizatie atat de buna pentru lenea romanasului de rand este unul dintre principiile lor de baza: munca este un dar catre Dumnezeu. Cum asa? Pai ei spun ca in timp ce muncesti poti sa te rogi si sa oferi roadele muncii tale lui Dumnezeu, apropiindu-te astfel de el. Si cum lui Dumnezeu nu ii poti oferi ceva facut de mantuiala, atunci munca ta trebuie sa fie cat mai bine facuta. Pentru Opus Dei munca nu inseamna ceva concret neaparat, ei oferind lui Dumnezeu orice activitate pe care o intreprind si care nu se poate caracteriza ca irosirea timpului liber: de la cititul unei carti, pana la o operatie pe cord deschis sau pana la strangerea mesei si curatarea casei. Intelegeti acum unde bat??? Daca cel putin jumatate dintre asa-zisii evlaviosi romani, care cred in Dumnezeu si “sa moara dusmanii lui altfel” ar aplica acest principiu, sigur tara noastra ar deveni ALTCEVA. Desi la unele natii acest principiu este subinteles fara o educatie religioasa aditionala, la noi cred ca trebuie sa ni-l bage cineva pe gat.
Daca stau sa ma gandesc mai bine, regula aceasta a Opus Dei pare sa fie o reinterpretare a proverbului nostru “Munca inobileaza omul.” M-a surprins totusi sa gasesc la aceasta organizatie perceputa atat de intunecat o povata atat de sanatoasa. Pacat ca au doar 85 000 de membri si nu au si o ramura in Romania. Poate am mai intelege unii dintre noi ca fara munca serioasa nu o sa iesim niciodata din saracie si ca munca nu este o rusine, ba chiar un motiv de lauda.
Gata aberatiile, incepusem cu intentia de a scrie 3 randuri…
Current Mood:
Idea
Funny viziune asupra muncii venind de la o secta religioasa.. dar foarte interpretabila. Daca ne gandim maibine, inainte de Caderea din Rai, Adam si Eva stapaneau fericiti Edenul, aveau de toate, un trai fericit, NU munceau.. cand a aparut munca? Pai dupa cadere, cand Dumnezeu i-a trimis sa munceasca pamantul.. deci mai degraba munca e o pedeapsa decat un privilegiu
soooo… nu cred ca e chiar asa de placuta de Doamne-Doamne.
Pai tocmai: ei spun ca prin ritualizarea muncii, aceasta devine placuta lui Dumnezeu.
Fara teoria conspiratiei? Pai daca sunt dovezi juridice cu ce ilegalitati se ocupa baietii astia nu mai e teorie, sunt fapte. Fapte ale conspiratiei. Iar faptele ar trebui sa atraga interzicerea lor.