Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici. Sa ne continuam povestea….
De la rau la mai rau nu e decat un pas si tigrul care a gustat sange devine periculos. Orbit si infatuat cu dragostea sa excesiva, Gompachi a continuat sa omoare si sa jefuiasca astfel incat, daca aspectul sau exterior era minunat, inima dinauntrul sau era aceea a unui diavol hidos. Intr-un final prietenul sau Chobei nu a mai putut sa il priveasca si l-a alungat din casa sa; si, pentru ca mai devreme sau mai tarziu, virtutea si viciile isi primesc rasplata, crimele lui Gompachi au inceput sa devina observabile si Guvernul l-a prins in flagrant si l-a arestat dupa ce a pus spioni sa il urmareasca. Faptele sale diabolice au fost complet dovedite si a fost carat catre locul de executie de la Suzugamori, “Luminisul clopotului”, fiind decapitat in dezonoare ca orice taran obisnuit.
Suzugamori
Cand a aflat ca Gompachi este mort, afectiunea veche a lui Chobei pentru tanar s-a reintors si, fiind un om bland si pios, s-a dus si i-a cerut corpul si capul, ingropoandu-l la Meguro, in curtea templului Boronji.
Meguro
Cand Komurasaki i-a auzit pe oamenii din Yoshiwara barfind despre moartea iubitului sau jalea ei nu a cunoscut limite, asa ca a fugit in secret de la “Cele trei coaste ale marii”, ajungand la Meguro si aruncandu-se pe noul mormant. S-a rugat mult timp si a plans amara deasupra mormantului celui pe care, cu toata defectele sale, ea il iubise atat de mult si, scotand un pumnal din brau, si l-a infipt in piept si a murit. Preotii de la templu, cand au vazut ce se intamplase, s-au mirat foarte tare si au fost uimiti de loialitatea iubitoare a acestei frumoase fete. Fiindu-le mila de ea, au pus-o langa Gompachi in acelasi mormant si peste mormant au pus o piatra care dainuie pana in ziua de azi, cu inscriptia: “Mormantul lui Shiyoku”. Si oamenii din Yedo inca viziteaza locul si inca preamaresc frumusetea lui Gompachi si piosenia filiala si fidelitatea lui Komurasaki.
Aceasta a fost povestea. Ca sa mai dau cateva detalii, in Japonia -trecuta- nu era o rusine sa ajungi prostituata daca faceai asta pentru parintii tai. Dimpotriva, era privit ca sacrificiul suprem. Casele care aveau o prostituata educata si de rang nobil se mandreau si o slaveau si tratau pe aceasta cu respectul cuvenit. O astfel de femeie era considerata neprihanita din punct de vedere moral, iar majoritatea fetelor prostituate erau in acea situatie pentru ca nu aveau de ales decat sa accepte sa fie vandute de parintii lor pentru a ii putea sustine pe acestia. O consecinta directa a acestor lucruri era faptul ca barbatii care veneau pentru a apela la serviciile prostituatelor erau rugati sa isi lase armele si cureaua la usa, nu neaparat pentru a evita o lupta, ci pentru a nu da acestor fete nefericite ocazia de a se sinucide.
Acum o sa va povestesc despre cartierul de prostituate mentionat in aceasta poveste, Yoshiwara, pentru ca este un motiv recurent in vechile povesti ale Japoniei.
La sfarsitul secolului al XVI-lea curtezanele din Yedo traiau in 3 locuri diferite: acestea erau strada numita Koji-machi, in care stateau femeile care veneau din Kyoto; strada Kamakura si un loc de langa marele pod, in care traiau femeile din Suruga. In afara de acestea, mai tarziu au venit femei din Fushimi si din Nara, care stateau prin diferite parti ale orasului. Aceasta se pare ca l-a scandalizat pe un anumit reformator, Shoji Jinyemon, care, in anul 1612, a adresat un memoriu catre Guvern, prin care a cerut ca femeile care traiesc imprastiate prin oras sa fie adunate intr-un asa numit “Cartier al florilor”. Petitia sa a fost aprobata in 1617, el alegand un loc numit Fukiyacho care, din cauza cantitatii mari de pipirig care crestea acolo, era denumit Yoshi-Wara sau “Luminisul pipirigului”, un nume care in zilele noastre, prin schimbarea unui caracter din cuvantul yoshi se traduce “luminisul norocos”. Locul a fost impartit in patru strazi, numite Strada Yedo, A Doua Strada Yedo, Strada Kioto, A Doua Strada Kioto.
In a opta luna a anului 1655, cand Yedo incepuse sa creasca in marime si importanta, Yoshiwara, pastrandu-si numele, a fost transferata in locul pe care il ocupa acum la capatul de nord al orasului. Si strazile din cartier au fost numite dupa locurile din care un numar mare ai locuitorilor sai veneau, cum ar fi Strada Sakai, Strada Fushimi, etc.
Ghidul oficial pentru Yoshiwara in 1869 arata ca existau 153 de bordeluri cu 3289 de curtezane de toate rangurile, de la Oiran – “frumusete mandra” – care, imbracata in brocart minunat de aur si argint, cu fata si buzele pictate si cu dintii inegriti asa cum era moda pe atunci, avea toti tinerii din Yedo la picioare – pana la modesta Shinzo, sau “femeia cu dinti albi”, care isi petrecea viata in locurile ordinare. Aceste numere nu reprezentau insa toata prostitutia din Yedo; Yoshiwara era cartierul prostitutiei, dar nu singurul loc unde existau prostituate. La Fukagawa mai exista un alt “Cartier al Florilor”, construit pe acelasi principiu ca si Yoshiwara; in timp ce la Shinagawa, Shinjiku, Itabashi, Senji si Kadzukappara hotelurile gazduiau femei care, desi oficial erau doar ospatarite, erau de fapt prostituate. Mai existau si femei numite Jigoku-Omna sau “femei-diavol” care, fara sa fie trecute in listele vreunui bordel, traiau in casele proprii si isi faceau afacerea in secret.
Oiran si Gheisa
Va urma pe acelasi subiect.
0 Responses to “Povesti japoneze – Dragostea lui Gompachi si a lui Komurasaki Part 3”
Leave a Reply