Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici.
Mercurul alchimistilor nu era mercur obisnuit, ci era “mercurul filozofal”, o substanta ideala fata de care mercurul gasit in natura este doar o aproximatie imperfecta. Alchimistii mai credeau in alte cateva subtante ideale, putand gasi sustinere pentru existenta lor in teoria lui Platon a formelor si de asemenea in Aristotel, care explicase ca cele patru elemente asa cum le stim noi nu sunt de fapt elementele adevarate. Elementul “aer”, de exemplu, este o rafinare a aerului pe care il respiram, care este de fapt o amestecatura a celor patru elemente, dar in care aerul este preponderent.
Locul mercurului in alchimie a fost afectat nu doar de teoria clasica – care nu a ajuns la alchimistii medievali in mod direct, ci prin scriitorii arabi, tradusi in latina incepand cu secolul al XII-lea -, dar si de Biblie. Mercurul filozofal a fost identificat cu Spiritul lui Dumnezeu care plutea deasupra apei in Geneza. Dumnezeu a facut Prima Materie, o intunericime goala – “Si pamantul era fara de forma si gol; si intunericul plutea pe suprafata adancimii”. Intunericimea s-a condensat in vapori de apa devenind apele deasupra caruia calatorea Sfantul Duh. Spiritul a animat Prima Materie apoasa si a format-o intr-un model care continea posibilitatea tuturor lucrurilor. Actiunea Spiritului a fost vazuta ca o impregnare si o nastere, aducand aminte de vechile mituri conform carora viata Universului este consecinta activitatii sexuale a zeilor. Orthelius, un alchimist de la sfarsitul secolului al XVI-lea, spune ca Sfantul Duh “a impregnat – incubavit – pe fata apelor” si “a stat pe apele vechi, le-a impregnat si a crescut o samanta inauntrul lor, asa cum face gaina pe ou.” Acesta se presupune a fi inceputul intregii creatii. Primul capitol din Geneza se spune ca ar fi continut toate secretele artei alchimiei, iar unii dintre adepti au creat procedee care sunt intentionate a fi o copie a celor sapte zile ale creatiei.
Orthelius spune de asemenea ca Spiritul a fost “insuflat in toate lucrurile de cuvantul Domnului, animandu-le”. Aceasta idee este o alta contributie timpurie la teoria Universului in continua vibratie. In Geneza, Dumnezeu creaza exprimandu-si comenzile cu voce tare, in cuvinte si prin expiratie, ca atunci cand Dumnezeu sufla in narile lui Adam pentru a il aduce la viata. Vorbitul si respiratul fac vibratii in aer, iar autoritatea moderna citata mai devreme despre animarea celor patru elemente prin “Cuvantul insuflat asupra lor la Creatie” spune ca rasuflarea cauzata de rostirea Cuvantului a creat vibratii care au patruns intregul Univers. Ocultistii de multe ori identifica spiritul sau scanteia divina dintr-un om cu inspiratia, care inseamna literal ca ceva a fost “suflat” sau insuflat in el. Primul capitol din Sfantul Ioan a ajutat alchimistii si ocultistii sa identifice Cuvantul creativ al lui Dumnezeu cu Sfantul Duh al Genezei, cu principiul vietii, cu suflarea divina din Adam si cu scanteia de lumina divina prinsa in materie. “La inceput a fost Cuvantul, si Cuvantul alaturi de Dumnezeu, iar Cuvantul era Dumnezeu. La fel a fost la inceput si cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost facute de catre el; si fara el nu putea sa fie facut nimic din tot ce s-a facut. In el era viata; si viata era lumina oamenilor. Si lumina stralucea in intuneric; iar intunericimea nu o putea intelege.”
Mercurul, sau “spiritul”, se ascunde dupa foarte multe deghizari in alchimie. In secolele XII si XIII se credea ca metalele erau alcatuite din mercur si sulf. Sulful, care este foarte inflamabil, era vazut ca un principiu masculin activ, pasional, in metale, iar mercurul ca principiul feminin pasiv, apos. Sau cateodata erau vazute ca principiile masculin si feminin semnificand natura dubla a mercurului. Aurul ideal filozofal, Piatra, se credea ca este produsul unei combinatii intre sulful filozofal si mercur intr-o proportie perfecta; alaturarea acestor doua ingrediente, sau reconcilierea opuselor, era un proces esential in incercarea de a crea Piatra.
In secolul al IX-lea un alchimist arab foarte cunoscut, Rhazes, a sugerat ca metalele contin o a treia componenta, sarata. Aceasta idee a devenit foarte importanta in alchimia europeana tarzie si in secolul al XVI-lea Paracelsus sustinea ca totul este alcatuit din mercur, sulf si sare filozofale, dar si din cele patru elemente. “Lumea este asa cum a creat-o Dumnezeu. La inceput avea forma unui corp alcatuit din cele patru elemente. Si-a bazat corpul primordial pe treimea reprezentata de mercur, sulf si sare, si acestea sunt cele trei substamte care alcatuiesc corpul complet. Pentru ca ele formeaza tot ce sta in cele patru elemente, ele poarta toate fortele si caracteristicile lucrurilor efemere. In ele sunt ziua si noaptea, caldura si frigul, piatra si fructul, si orice altceva, inca fara forma.” Aceasta incercare de a impaca ideea de patru – elementele - cu 3 – mercur, sulf si sare -, apoi cu 2 – opusele, ziua si noaptea etc – si de a le tranforma in 1 – Piatra – a fost una dintre principalele preocupari ale alchimiei tarzii.
Teoria alchimica avea acum o trinitate in materie, corespunzand Trinitatii Divine si naturii triple a omului. In aceasta clasificare, cele trei parti ale omului sunt corpul, sufletul - emotiile, dorintele, inclinatiile naturale si talentele – si spiritul – facultatile mintale complexe: inspiratia, imaginatia, intuitia, discriminarea morala si judecata. In metale, sarea este corpul – inerta, pasiva si feminina. Sulful arzator este sufletul, corespunzand pasiunii mistuitoare a barbatului, deci masculin. Opozitiile sulfului si sarii sunt legate de mercur, care este bisexual si care corespunde spiritului sau mintii omului, prin care nevoile sufletului sunt traduse in actiuni ale corpului.
Aceasta este o intoarcere la mult mai timpuria diviziune a omului in corp – echivalentul pneumei coezive a stoicilor -, suflet – pasiuni si apetite, pneuma vitala – si spirit – pneuma rationala, sau la scara universala Logos-ul Sfantului Ioan, Cuvantul Domnului care este de asemenea Gandul Domnului – Hokmah si Binah in Cabala. Conform teoriei coborarii sufletului printre sfere, spiritul este ascuns in suflet. Cand sufletul se ridica din nou dupa moarte, isi arunca straturile unul cate unul, pana cand intregul suflet dispare si spiritul este reunit cu Dumnezeu.
Va urma pe acelasi subiect.
Mare mister acest mercur filosofal. Unii contemporani (niste pozitivisti ce au incercat sa banalizeze alchimia) au sustinut ca mercurul filosofal (ca de altfel toate materiile mentionate de alchimisti) nu este decat mercurul obisnuit, purificat oarecum. Cert este ca nu vorbim despre aceeasi substanta. Unul dintre putinii initiati ce au aratat mercurul filosofal este Contele de saint Germain (daca acesta o fi fost cu adevarat initiat). Se pare ca mercurul filosofal este extrem de volatil, fapt pentru care trebuie pastrat in recipiente perfect ermetice. O descriere a modul de preparare, despre care se spune ca s-ar apropia de adevar, este continuta in Encyclopædia Britannica din 1881 (daca am retinut corect anul).