Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici. Aceasta este cea mai lunga serie de articole de pana acum, si cred ca or sa mai fie cam inca 3 parti, dar m-am gandit ca daca tot incep un subiect, macar sa il abordez frumos si complet. Pentru informatii pe scurt, oricine poate consulta Wikipedia. Asa ca le multumesc celor care au destula rabdare si pasiune sa citeasca tot. 
Costumele Kyogen
Costumele din Kyogen sunt facute asemenea hainelor oamenilor normali din timpurile medievale; ele sunt simple, dar au multe forme si desene neconventionale. Comparate cu tesatura somptuoasa a elegantelor costume Noh, cele din Kyogen sunt in general vopsite cu desene colorate, atractive. Costumul este ales in functie de tipul de personaj. Costume Kyogen tipice sunt cele de mai jos:
○ costume de Kyogen;
○ robe externe (robe care se pun pe deasupra): Kyogen kataginu, jutoku, naga-goromo, kaki-baori;
○ robe principale (robe care se poarta pe dedesubt): Shima-noshime;
○ pantaloni (hakama): Kyogen-bakama, naga-kami-shimo, monpa;
○ altele: diferite tipuri de zukin, binan-boshi.
Daimyo – lorzi feudali – care apar in Kyogen de obicei poarta o dan-noshime ca roba de dedesubt, un costum suo ca pantaloni si jacheta si o palarie speciala numita hora-eboshi. Taro Kaja, care este reprezentativ pentru Kyogen, poarta de obicei o noshime dungata ca roba principala, o kataginu ca vesta/jacheta si o pereche de han-bakama – hakama scurti – ca pantaloni. O caracteristica speciala a kataginu este ca este de obicei decorata cu un model al unei plante, animal, sau unealta care reprezinta o tema din viata de zi cu zi a personajului. Pe hakama scurti sunt vopsite pistiluri, barci sau rodii in motive circulare, iar la personajele portretizand calatori, preoti razboinici, sarlatani, cantatori si spiritele plantelor sau animalelor, kyakuhan – pantaloni largi care au manseta stramta spre glezna – sunt folositi pentru a arata ca aceste personaje sunt foarte active. Aproape toate personajele feminine poarta nuihaku ca robe de dedesubt si o palarie speciala numita binan-boshi. Binan-boshi este de fapt o fasie de bumbac de 5 metri care este infasurata in jurul capului astfel incat parti lungi par sa cada, asemenea unui voal de mireasa; capetele acesor parti sunt ascunse in curea. Spre deosebire de tabi albe – sosete care au locuri pentru degete – purtate de actorii Noh, toti actorii Kyogen, chiar si cei care sunt ai-kyogen intr-o piesa Noh, poarta tabi galbene sau maro.
Kataginu, binan-boshi si nuihaku in ordinea precizata:
Despre decorul de scena si evantaie
Decoruri mari cunoscute ca tsukuri-mono sunt construite pentru fiecare piesa si reprezentatie si demontate la sfarsit. Scheletul decoratiei este de obicei facut din bambus, care este infasurat cu fasii de material alb, astfel creand o forma foarte simpla, simbolica. Este de obicei o parte esentiala a piesei si este folosita de actori, cum ar fi de exemplu “poarta torii” care evoca atmosfera din “Altarul din camp” sau turnul cu clopot al carui clopot este lovit de o mama disperata care isi cauta copilul in “Intalnirea de la Miidera”.
Cel mai important dintre decorurile mici este evantaiul.
Toti actorii intra pe scena cu un evantai. Sunt doua tipuri de evantaie: shizume-ogi, care sunt ca evantaiele obisnuite; si chukei, care sunt facute in asa fel incat coltul extern sa fie mereu partial deschis. In general, un chukei este folosit de actorii shite si waki, iar shizume-ogi este folosit de membrii corului, asistenti de scena, muzicieni si ai-kyogen. Exista multe feluri de modele pentru evantaie si sunt cateva reguli dupa care se ghideaza, in functie de tipul de personaj portretizat – de exemplu, un chukei cu mult rosu – iroiri – este folosit de o tanara shite dintr-o piesa Noh de categoria a III-a – despre categorii vom discuta in continuare .
Tsukuri-mono, chukei si shizume-ogi, in ordinea precizata:
Tipuri de piese Noh
Piesele noh sunt impartite in doua tipuri: genzai no – Noh realist – si mugen no - Noh fantastic -.
In Nohul realist personajul principal este cineva care chiar traieste sau ar putea trai in aceasta lume, iar povestea inainteaza in timp real. Tema principala este descrierea sentimentelor unui personaj plasat intr-o situatie dramatica; drama se desfasoara mai ales prin dialog. In contrast, personajul principal dintr-o piesa Noh fantastica esre un zeu, un demon sau o fantoma – cineva care transcende lumea familiara. Majoritatea pieselor Noh de acest tip au doua acte: actul unu, in care personajul principal apare deghizat in fata lui waki, care a venit sa viziteze un loc faimos in istorie sau in literatura sau in vreo legenda; si actul doi, in care caracterul reapare in forma sa reala si de obicei danseaza. Din cauza ca actul doi este considerat ca desfasurandu-se intr-un vis sau intr-o viziune a lui waki Noh-ul de acest tip este numit mugen – care se traduce literal “vis si viziune” sau “fantezie” -.
Noh mugen este bazat pe frumusetea delicata, lirica care este exprimata de cuvantul yugen. Scenariile fanteziilor Noh sunt in general bazate pe teme din literatura clasica, au personaje principale foarte elegante si sunt scrise in general intr-un stil fluid, elegant care se bazeaza foarte mult pe dictia poetica. Cuvintele sunt cantate. Cantatul Noh – utai – este fundamental pentru a evoca atmosfera distincta a Noh, cu melodia, calitatea vocii si masura foarte deosebite. Actorul, incercand intotdeauna sa slefuiasca arta sa, este limitat la a isi exprima talentul printr-o serie de miscari extrem de stilizate numite kata. Dansul – mai - este la fel de important ca si cantatul dar, spre deosebire de alte forme de dans, nu contine aproape nici o miscare realista sau imitativa. Dansatorul “pluteste” pe muzica, in special atunci cand canta, si “aluneca” pe scena, cateodata scuturandu-si incet maneca. In diverse scene actorul incearca sa isi exprime sentimentele audientei prin miscari extrem de rafinate. Expresia ultima a rafinamentului este atunci cand actorul, stand tacut pe scena, fara a se misca deloc, poate sa arate chintesenta talentelor sale actoricesti.
Structura Nohului fantastic a fost pusa la punct de Zeami. Zeami a comparat fascinatia artei sale scenice cu aceea a unei flori din natura si a cautat perfectiunea prin spirit si tehnica. “Floarea” – hana – este ceea ce face audienta sa aiba sentimentul ca ceea ce vad este extrem de rar. O floare in natura este frumoasa prin ea insasi. Dar cand incerci sa recreezi in mod concret semnificatia acelei frumuseti pe scena, nu toti membrii audientei care o vad vor fi de parere ca este frumoasa. Asa ca Zeami a dezvoltat o metoda de a folosi acea samanta pe scena, si apoi de a trezi interesul audientei, astfel incat o floare superba sa infloreasca in inima lor. Pentru acest scop a fost creat Noh fantastic.
Sunt aproximativ 240 de piese in repertoriul prezent al Noh-ului, majoritatea fiind scrise pana la sfarsitul perioadei Muromachi.
Desi Noh este impartit in doua tipuri: realist si fantastic, piesele Noh sunt impartite in cinci categorii, in general impartite dupa tema si tipul personajului. Aceasta clasificare se bazeaza pe regulile pentru formarea programului in timpul shogunatului Tokugawa cand se stabilea programul pentru ziua respectiva: programul oficial incepea cu Okina, urmata de piese din primul grup – Noh religios – , apoi din al doilea grup – Noh razboinic -, al treilea grup – Noh feminin -, al patrulea grup – Noh deosebit – si al cincilea grup – Noh de incheiere. Acest program de cinci piese era planificat astfel incat rezultatul sa fie un spectacol armonizat care sa capteze interesul pentru intreaga zi.
Va urma: Maine vom discuta despre categoriile de piese Noh.
0 Responses to “Teatrul japonez – Noh si Kyogen Part 7”
Leave a Reply