Azi, lasand de o parte pentru scurt timp mitologia asiatica, vom vorbi despre teatrul japonez, care este arta la cel mai inalt nivel si necesita o multitudine de talente. Sa devii actor de teatru nu e lucru usor la ei, si sunt rasplatiti cu mult respect din partea compatriotilor si -am inteles- cu salarii destul de maricele.
Incepem cu kabuki, cea mai populara forma de teatru japoneza (sunt 4 in total, excluzand cele moderne sau netraditionaliste; eu ma voi ocupa doar de cele traditionale, pentru ca se pare ca ele au cel mai mult succes chiar si in ziua de azi).
Denumirea
Cuvantul kabuki vine din verbul kabuku care insemna sa te inclini intr-o anumita directie – verbul nu mai este folosit -. Metaforic, inseamna sa fii in comportament sau viata de zi cu zi, diferit de ceilalti, atragandu-le si atentia. Expresia kabukimono era folosita la sfarsitul secolului al XVI-lea pentru a denumi gasti urbane de tineri excentrici, care se imbracau neobisnuit si aveau tunsori iesite din comun. Apoi, performantele pe scena ale jucausei Okuni si a trupei sale de dansatori la inceputul secolului al XVII-lea au inceput sa fie denumte “Okuni Kabuki“. Mai tarziu, ideogramele folosite pentru a reprezenta cuvantului Kabuki s-au schimbat. A fost impartit in 3 concepte: KA (muzica), BU (dans), KI (actorie).
Istoric
Inceputul kabuki dateaza de la sfarsitul secolului al XVI-lea, cu o evolutie bogata si continua, si a fost acum perfectionat pana la stadiul de rafinament clasic. Desi nu mai este la fel de popular cum a fost o data, teatrul kabuki atrage audiente foarte mari chiar si acum.
In timpul perioadei Edo – in timpul careia mare parte din dezvoltarea kabuki a avut loc -, diferentele intre clasa luptatorilor si cea a oamenilor simpli erau mult mai bine trasate si respectate decat in orice alta perioada din istoria Japoniei. Arta kabuki a fost cultivata mai ales de comerciantii acelor vremuri. Ei devenisera foarte puternici din punct de vedere economic, dar trebuiau sa ramana inferiori din punct de vedere social pentru ca apartineau clasei oamenilor simpli. Pentru ei kabuki a fost poate cel mai eficace mod de a isi exprima emotiile in conditiile societatii de atunci. Astfel, temele fundamentale ale pieselor kabuki sunt conflictele intre umanitate si sistemul feudal. Datorita apropierii de umanitate aceasta arta a castigat dragostea publicului.
O caracteristica unica a artei kabuki si probabil cea mai importanta pentru a pastra spiritul neobisnuit al kabuki, este faptul ca nu are actrite. Toate rolurile feminine sunt jucate de barbati cunoscuti ca onnagata. Actorii din dramele kabuki de la inceputul artei erau in general femei, dar o data cu cresterea popularitatii kabuki, multe actrite incepusera sa atraga atentia barbatilor din public. Autoritatile au hotarat ca aceasta ar fi dus la “o demoralizare grava a publicului” si in 1629 femeilor li s-a interzis sa mai apara in piese de teatru.
Insa deoarece kabuki era o forma de arta acceptata deja acceptata de public, barbatii au preluat-o imediat si au continuat sa joace in piese pana in prezent. Interdictia asupra actritelor a durat aproximativ 250 de ani. Intre timp, arta onnagata a fost perfectionata. In conluzie, actritele nu au mai fost acceptate de public in kabuki cand s-a ridicat interdictia. In plus, onnagata devenise o arta apartinand kabuki si daca se desprindea, atunci calitatea traditionala a kabuki se putea pierde pentru totdeauna.
O alta caracteristica importanta a kabuki este faptul ca este un teatru “inclusiv si acumulativ”. Nascut la sfarsitul secolului al XVI-lea, kabuki a incorporat parti din toate formele anterioare ale teatrului japonez. Printre artele traditionale din care kabuki a preluat tehnici de scena si repertoriu sunt drama noh si teatrul kyogen – sau interludiul comic dintre piesele noh -. Astazi, numarul japonezilor care stiu sa aprecieze noh este mai mic decat cei care apreciaza kabuki, dar piesele kabuki derivate din piese noh sunt cele mai populare printre iubitorii kabuki.
Kabuki a imprumutat cate ceva si din teatrul de marionete, denumit bunraku. Dezvoltarea bunraku s-a facut cam in acelasi timp cu aparitia kabuki. In kabuki, cea mai mare importanta o are actorul, si nu valoarea literara a piesei. La inceputul secolului al XVII-lea, unii dintre marii scriitori, incluzandu-l pe Monzaemon Chikamatsu – care va aparea intr-un articol viitor -, de multe ori numit “Shakespeare al Japoniei”, au parasit kabuki si si-au indreptat atentia catre teatrul de marionete in care geniul lor cretor nu era restrictionat. Ca rezultat, a fost o perioada in care bunraku era mai popular decat kabuki. Pentru a face fata competitiei, kabuki a adaptat toate piesele bunraku. Astfel, mai mult de jumatate dintre piesele traditionale kabuki sunt de origine bunraku. Un exemplu final care demonstreaza caracterul inclusiv al kabuki a venit la sfarsitul secolului al XIX-lea, cand a aparut in arta realismul literar.
Pana la aparitia kabuki, japonezii nu mai vazusera teatru atat de colorat, incitant si in general, extraordinar 
.
Va urma
- repertoriul kabuki;
- actori;
- stilul pieselor.
Toate articolele din aceasta serie le gasiti aici.
azi v-am gasit, cautam ceva despre kabuki…
o singura intrebare…de ce numai asia?
…sau aveti mai multe proiecte si asta e numai inceputul?
in orice caz, o sa mai accesez linkul asta
De ce Asia? Pentru ca mine ma fascineaza cultura lor. Si la momentul in care am inceput aceasta serie de articole acesta era principalul domeniu in care ma documentam. Din pacate, lipsa timpului m-a obligat sa iau o pauza prelungita.