Cu acest articol voi deschide o serie de articole despre cultura si mitologia asiatica, in special cea japoneza. Le admir foarte mult cultura si vreau sa va impartasesc cateva dintre principiile acestui popor.
Voi incepe aceasta serie cu un numar de scrieri despre viata ezoterica, spirituala, a poporului. In cultura lor viata de dupa moarte, puterile paranormale si consecintele directe ale unui spirit asupra lumii concrete sunt doar lucruri cotidiene, in nici un caz controversate ca in cultura occidentala. Pentru asiatici a spune ca esti bantuit de o fantoma este doar o problema de cum sa scapi de blestemul spiritului, nimeni nu isi pune problema ca minti sau ca nu exista asa ceva.
Acestea fiind spuse scrise, sa incepem incursiunea in aceasta lume atat de diferita de a noastra.
Lumea supranaturala japoneza cuprinde o gama foarte variata de caractere, de la haios de bizare la extrem de inspaimantatoare. In secolul al XVIII-lea, Toriyama Sekien a incercat sa categorizeze multele tipuri de fantome care traiesc in peisajul japonez, atat in cerurile cat si in iadurile sale; rezultatele eforturilor sale au umplut 4 volume imense. Iata o versiune abreviata a lor.
Obake, “fantoma” japoneza este exact ceea ce sugereaza si numele: o este un prefix onorific, iar bake este un substantiv derivat din bakeru, verbul insemnand “trecand prin schimbari”. Fantomele japoneze, deci, sunt in esenta transformari. Obake nu se supun principiilor vietii asa cum o intelegem noi. Fantoma japoneza este varatica. Nu exista povesti terifiante spuse in jurul unui foc de tabara. Miturile despre fantomele japoneze nu vorbesc despre strigoi, scheleti intr-un dulap mucegait sau intr-un turn cu clopot parasit. Fantomele japoneze tipice sunt nascute din vremea aburinda de afara – extrase din alte lucruri, intr-un moment prielnic si fetid.
Materialele care nasc obake sunt foarte multe, si de multe ori obiectul cel mai familiar si mai la indemana este cel mai susceptibil catre transformare. O umbrela aruncata intr-un colt poate intra in lumea ciudatului ca un obake-umbrela – abur parand sa se emane din hartia ei ceruita si formand un chip fantomatic. Exista si un obake-lampa (chochin) care creste dintr-un candelabru obisnuit agatat de tavan.
Uneori obake sunt mai mult dragalasi decat inspaimantatori; copii deseneaza umbrele cu fete zambitoare si rad la vederea unui candelabru. De cele mai multe ori, obake sunt inofensivi. Dar nimeni nu poate fi intr-adevar sigur cand va avea loc urmatoarea transformare si ce efecte va avea aceasta.
Un mare numar de obake par sa fie legati de foc. In multe societati, focul este vazut ca protectorul oamenilor muncitori, dar si ca cea mai mare amenintare a lor. Focul este de cele mai multe ori indicatorul existentei unor forte supranaturale in preajma. Exista mai multe tipuri de obake care sunt vazute in foc, printre care hi no tama si kitsunebi – focul vulpe -. Focul este unul dintre elementele cu cea mai mare capacitate de transformare, modifica tot ce atinge, transformand carnea cruda in mancare comestibila, frigul in caldura. Dar focul mistuieste templele si casele pana la cenusa, distruge munca multor maini si rapeste vieti. Obake de foc nu poate fi controlat de nimeni.
Cu secole in urma in India, Buddha spunea ca nimic in lume nu este stabil, nici o forma de existenta nu este mai mult decat un flux continuu. Oamenii pot crede ca au un “eu”, si se pot chinui sa isi contruiasca un ego, sau se pot ingrijora in privinta reputatiei lor, dar aceste probleme sunt doar iluzii. Un “eu” este un produs imaginar; deci, intr-un anumit sens, transformarea este de fapt cea mai reala manifestare a unei fiinte. Obake, maestrii ai transformarilor, evidentiaza zadarnicia faptului ca oamenii se simt in siguranta cand lucrurile nu se schimba.
Obake sunt reflectiile si totodata ceea ce ne reaminteste de continua schimbare a lumii din jurul nostru. Mai mult, elementele lumii observabile care sunt predispuse schimbarii sunt considerate ca fiind obake. De exemplu, vulpea este si un animal, dar si un bakemono – fiinta care se transforma -. In vremurile vechi in Japonia vulpile erau foarte rar vazute pentru ca erau nocturne; pasari moarte, garduri stricate si sangele puilor erau singurele dovezi ale existentei lor. Era dificil sa vezi o vulpe sau sa reusesti sa o urmaresti, si de aceea s-a ajuns la concluzia ca trec prin transformari fizice concrete. Se credea ca o vulpe se poate furisa in forma ei normala intr-o ferma, dar iesea intr-o forma total diferita – femeie in varsta, baiat, demon sau chiar printesa. In folclorul japonez, exista un fel de imagine reflectata a societatii umane, cu domni si domnite in forma de vulpe, sclavi si muncitori – stand pe picioarele din spate, imbracati cu haine normale, derulandu-si ritualurile mistice in mijlocul padurii.
Din cauza puterilor extraordinare ale acestor animale, s-au ridicat numeroase altare, iar zeul vulpe, Inari, a devenit cea mai populara divinitate in mediul rural, onorat cu o bataie din palme la trecerea pe langa un altar al sau, sau multumit cu flori, sake sau tofu prajit (aburage, se credea ca este mancarea preferata a vulpilor). Chiar si astazi este foarte normal sa vezi un altar cu o vulpe de ceramica inconjurata de cadouri care alunga spiritele rele de langa cel care le ofera.
Va urma
Restul seriei de articole le gasiti aici.
astept continuarea, sunt lucruri interesante, merita citite.